Amintiri cu "Mizantropul" lui Valeriu Moisescu

VALERIU MOISESCU

Distributia a fost exceptionala. Alaturi de Virgil Ogasanu erau Irina Petrescu, Florian Pittis, Ion Besoiu, Mihaela Juvara, Micaela Caracas, Ovidiu Schumacher. Muzica originala, semnata Livia Teodorescu, era interpretata de orchestra si corul Operei Romane – dirijor Lucian Anca. Coregrafia – Ion Tugearu. Decorul si costumele au fost concepute de tanara scenografa Nina Brumusila.

Micaela Caracas si Florian Pittis

Initial, am inceput repetitiile cu “Mizantropul” pe una din traducerile existente, dar dupa primele lecturi ne-am dat seama ca nu putem continua. Textul suna in gura actorilor ca o melodie lanceda, fara nuanta si fara relief, fara pregnanta, sclipirea si incandescenta originalului. Personajele vorbeau o limba nediferentiata, ideile se iroseau in vazduh, in spatele unor rime uneori banale, alteori cautate. Asa incat, in disperare de cauza, m-am apucat eu insumi sa talmacesc in limba romana textul original. 

Citind noua traducere a piesei, dramaturgul Dumitru Solomon marturisea: “Valeriu Moisescu m-a uluit de-a dreptul cand a pus mana pe stilou si a tradus pentru uzul propriei sale reprezentatii “Mizantropul”, iar aceasta traducere, pe care am avut bucuria sa o primesc pentru lectura, m-a socat, fiind dupa parerea mea cea mai buna, cea mai nuantata, cea ma scenica traducere a piesei lui Moliere. Si toate acestea fara ca opera sa-si piarda poezia, umorul amar, profunzimea, eleganta”.

Mihaela Juvara, Irina Petrecu

IRINA PETRESCU

Valeriu a facut o noua traducere, absolut superba, dar in acelasi timp a si reorganizat scenele in economia dramaturgica a textului. Si a gandit spectacolul ca pe un fel de repetitie generala a unui spectacol omagial pregatit pentru Regele Soare. Or asta semana teribil cu ce ni se intampla noua in acea perioada. De fapt, si textul este de o actualitate cutremuratoare din toate punctele de vedere. Si ieri si astazi, probabil ca si maine.

VALERIU MOISESCU

“Mizantropul” s-a repetat sustinut pana in iarna, cand din cauza frigului am refuzat sa mai repet in teatru, sa lucrez in conditii inacceptabile, desi tovarasul Croitoru, secretarul cu propaganda al Comitetului Municipal de Partid, ne indemna sa mai punem pe noi cate un pulover.

VIRGIL OGASANU

Era atat de frig in teatru, incat Valeriu a hotarat sa repetam la el acasa, langa o soba. Si acolo erau gazele destul de slabe, pentru ca nu era presiune, dar era mult mai bine, iar doamna Mihaela Juvara, colega noastra de la Teatrul “Bulandra”, sotia lui, ne pregatea cafele, ceaiuri fierbinti si uitam la un moment dat de aceasta mizerie care ne infasurase de ani de zile si intram in lumea minunata a lui Moliere, in care Valeriu ne ducea ca pe niste orbite extraterestre. Era atat de frumos, explica atat de bine si incitant, incat aceste repetitii nu le voi uita niciodata. Au fost poate mai interesante decat spectacolul. Am lucrat acolo atat de bine, incat am uitat de absolut tot. Nu se mai terminau acele repetitii, dar nu eram obositi, dimpotriva incantati si acest sentiment l-am transmis si in spectacol.


IRINA PETRESCU

A fost o perioada luminoasa, intr-un moment in care spectatorii, iesind de la spectacol cu inima gata sa plesneasca in piept, dadeau cu nasul de Casa Poporului, li se strangea sufletul si se gandeau daca nu cumva cineva ii fotografiaza si ii noteaza ca au fost la o asemenea reprezentatie. Cred ca “Mizantropul” a fost unul dintre marile titluri ale Teatrului “Bulandra”. 

VIRGIL OGASANU

In orice caz a fost un spectacol care a avut un impact teribil. Publicul ramanea uimit. Nu putea sa-si imagineze ca se mai pot spune pe o scena din Romania asemenea idei arzatoare. Cuvantul ardea. Replica lui Moliere era foc. Simteam forta teribila cu care patrundea in inima spectatorilor. Si aplauzele lor erau atat de convingatoare, incat imi dadeam seama ca am lovit exact acolo unde vroiam noi sa tintim. In acea dictatura nenorocita pe care am trait-o. Teatrul intr-un fel, s-a salvat.

VALERIU MOISESCU

In 1990, “Mizantropul” a luat Premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al anului 1989, iar Virgil Ogasanu – Premiul de interpretare pentru rolul Alceste, la prima editie a Premiilor UNITER.

Despre spectacolul cu “Mizantropul”, care a avut premiera in mai 1989, s-a scris un numar impresionant de cronici teatrale. Mai liber s-a putut scrie dupa 1989, cand cronica dramatica a putut sa-si exprime gandurile fara retineri sau oprelisti, fapt remarcat de altfel si de criticul Mircea Ghitulescu, care in volumul “Cartea cu artisti”, publicat in 2004, scrie: “Valeriu Moisescu nu se rezuma la intelesurile deja clasate ale “Mizantropului”, ci pune in discutie conditia lamentabila a artistului de curte intr-un mod care pune pe regizor insusi intr-o atitudine de rezistenta fata de arta comandata a vremii”.

Intr-o scrisoare pe care mi-a adresat-o in 1997, regizorul Alexa Visarion imi scria:
“Nu pot uita ca “Mizantropul” de la “Bulandra” mi-a scrijelit viata si m-a marcat pentru totdeauna. Dezechilibrat de emotie, am baiguit in cabina plina de actori si privitori, nauciti cu totii de impactul cu spectacolul tau. Arta si responsabilitate. Nu sunt cuvinte mari, ci o reactie de mandrie fata de rostul implinit al teatrului, iti multumesc ca existi”.

Sursa:
Valeriu Moisescu – “Persistenta memoriei”