S-a cufundat „in stele si in nori si-n ceruri nalte” – pentru totdeauna – unul dintre cei mai indragiti si mai populari actori ai generatiei sale.
Este greu de conceput ca Nea Marin nu mai exista!
Soarta, care se aratase atat de generoasa cu el, i-a pus piedica prea devreme si prea dur – intr-un chip cumplit de nedrept.
Colegi de facultate si de teatru, prieteni la catarama de-o viata, „fratele mai mare”, cum se intitula, ia cu el in nefiinta cel mai mai frumos capitol din viata noastra. Caci, odata cu moartea lui, o bucatica din sufletul nostru, al fiecaruia, s-a rupt si a pornit acolo departe, insotindu-l in tacere, cu nespusa tandrete.
Era atat de viu, atat de tonic, atat de plin de umor spontan de cea mai buna calitate! Muncitor pana la epuizare, talentat dar modest. Intotdeauna egal cu el insusi, prietenos si cald ca o zi luminoasa de vara. A avut un suflet de copil in care nu puteau sa incapa decat puritate, cinste, bunatate si generozitate. Cat despre spirit, a fost inzestrat cu o inteligenta exceptionala – deopotriva profunda, ascutita si plina de intelepciune. A slujit arta Thaliei trudind din greu, cu o rabdare patimasa […].
Partener ideal, si-a impartit succesele cu noi cu simplitatea cu care, in studentie sau in nenumarate turnee, ne imparteam mancarea.
N-am auzit pe cineva barfindu-l, si daca vreunul – poate – l-a invidiat, a facut-o, desigur, cu admiratie si respect.
In cinematografie va ramane de neuitat in Decebal, Mihai Viteazul, Ipu, Petrescu din Puterea si Adevarul sau Nea Marin miliardar. In teatru, spectacole ca Bunbury, Galcevile din Chioggia, Ani de pribegie (Teatrul National din Craiova), Umbra, Seful sectorului suflete, Interesul general, Croitorii cei mari din Valahia, Nic-Nic, iar mai recent si ultimul Procesul (Teatrul de Comedie), Comoara din deal, A treia teapa (Teatrul National din Bucuresti) vor ramane pentru public, dar mai ales pentru noi, cei care am jucat alaturi de el, vesnic vii, pentru ca, prin daruirea lui, Amza si-a castigat dreptul la nemurire.
De o deosebita gingasie sufleteasca, de dragul poeziei, Amza a scris versuri minunate, fara sa se numeasca poet. De dragul tineretii, a fost dascal la Institut – adorat de studentii pe care si el ii iubea ca pe copiii lui – fara sa se intituleze profesor universitar. De dragul naturii, a fost mare vanator si pescar. Iar de dragul nostru, ne facea sa ne tavalim pe jos de ras cand devenea marele povestitor mincinos.
Ne-am incaierat de nenumarate ori in Croitorii… ne-am iubit sapte ani in Nic-Nic, m-a inselat si m-a parasit de sute de ori in Platonov – unde, cand afla de sinuciderea mea, rostea plangand, in acel unic si sfasietor registru tragic-comic cehovian: „Sasenka, Sasenka, sa-mi faci tu mie una ca asta.”… Cand i-am vazut trupul neinsufletit si atat de marcat de oribila suferinta, mi-a venit, printre lacrimi, sa-i soptesc: „Amzule, sa ne faci tu noua una ca asta!”.
Simt ca lui Amza nu-i putem spune „adio”, ci numai „la revedere”. Cine stie, candva, intr-un ram inflorit, intr-un bob de grau, intr-o toarta de lut, intr-o picatura de ploaie sau intr-un fir de iarba – cine stie… candva, poate, ne vom reintalni.
Sanda Toma
Sursa: http://www.ziarulmetropolis.ro/
No comments: