 |
| Vlad Mugur |
- Care au fost, totusi, profesorii tai adevarati in ale meseriei?
- Profesorii mei adevarati? Sigur ca am invatat de la tata, asistand la repetitii, de la Aurel Maican, de la Sahighian, privind repetitii sau spectacole ale lui Ion Sava, care ma impresionase de copil, si stand in culise la spectacolele lui Ion Iancovescu care era omul nostru de casa, la spectacolele in care il lansa pe Radu Beligan. Imi amintesc ca, pentru a-l pune in valoare, statea cu spatele la public cand juca Radu.
 |
| Aura Buzescu |
Dar adevaratii mei profesori, fara sa-si dea seama, au fost Aura Buzescu si Nicolae Baltateanu. De la ei am invatat ca o miscare, o tonalitate, punerea in valoare a unui cuvant pot deschide noi lumi scenice. Baltateanu, imi amintesc ca juca Tartuffe. In intalnirea cu Orgon, in momentul in care Orgon iese de sub masa si il gaseste pe Tartuffe facandu-i curte Elmirei, in momentul acela Baltateanu disparea parca strivit de toti norii din lume, se facea mic, aproape ca nu mai exista pe scena. Apoi, cand se ridica si spunea "A mea e casa aceasta", parea mai mult decat scena.
 |
| Nicolae Baltateanu |
Sau in "Azilul de noapte", cand latra la Nastia, sau cand, cutremurat, cu vibratia unei orchestre spunea: "Acolo, afara, s-a spanzurat Actorul". Avea niste treceri de la comedie, de la buna comedie, la tragicul expresiv, nemaipomenite. Se lucra "Livada de visini" - ma refer acuma ca profesor - cu Benedict Dabija si Boris Ciornei. Erau pe scena. Ultimul il juca pe Lopahin. Si tocmai spunea monologul de dupa cumpararea livezii, cand se imbata putin. Si deodata, Baltateanu il opreste, se duce pe scena si spune: "Nu, Boris, se spune "Eu am cumparat gradina in care au fost iobagi parintii si bunicii mei"". A scos in fata acel "euu" si la el vibrau vocalele teribil. "Euu", si l-a lungit, creand deodata imaginea oportunistului care aproape si-a pierdut mintile si le-a baut. Baltateanu avea acest geniu al actorului de caracter. Cand le arata studentilor tacul de biliard al lui Gaev, tot in acest spectacol studentesc, era un baston de prestidigitator, acela cu care lucra adesea... Gaev lovea bilele din spate, de sus, numai normal nu lovea. Odata cu baston, o data fara baston a aratat. Era extraordinar! Doamna Aura Buzescu era opusul lui Baltateanu. Era perfectiunea. El era nonsalanta. Pe hainele doamnei Buzescu nu cadea nici un fir de praf - asa spunea Moni Ghelerter. "Vlad, draga - spunea Aura Buzescu despre Baltateanu - nu vezi ce ingalat e! Ii atarna hainele pe el". "A... - zicea Baltateanu - Aura spune... spune si ea...". "Auraa". Atata zicea Baltateanu. Si dadea din mana ca si cum ar fi zis ca nu trebuie luata in seama. Nu se urau. Se tachinau mereu. Repetau impreuna "Trei surori", spectacolul lui Moni Ghelerter in care se intalneau vedetele tarii. Aura Buzescu era Olga. Spunea de Nicolae Baltateanu, care era Versinin, cum repeta: "Doamne, Vlad draga, doarme in picioare. Cum sa joc cu el?". Il vazusem. Nu dormea. Urmarea si calcula ce are de facut. Aura Buzescu era insa la fel de mare. De pilda, in actul III din "Trei surori", cand Olga si Irina - interpretata de splendida Maria Botta - se culcau in spatele paravanelor, in timp ce orasul ardea, Irina ii spune Olgai: "Olga, nu mai plecam la Moscova. Nu mai plecam, nu mai plecam, nu mai plecam..." Olga (Aura Buzescu) - raspundea in spatele paravanului: "Ei, si?" In acest prelungit "Ei, si?", pe care nu pot sa-l redau, era intreaga deznadejde a omenirii. Am intrebat-o: "Doamna Aura, cum faceti sa spuneti replica asta?". "Stai pe spate, Vlad draga, respira adanc si dai incet aerul afara o data cu cuvintele". Usor de spus...
In "Ferma Dangaard", un alt mare succes al Aurei Buzescu, lucra cu o alta importanta artista romana, cu Eliza Petrachescu. In rol trebuia sa-i spuna Elizei "curva". Moni Ghelerter, regizorul spectacolului: "Dumneavoastra sa spuneti cuvantul acela? Sa taiem cuvantul, doamna Buzescu, sa nu se rada la dumneavoastra". "Moni, la mine nu se rade." Eram la premiera langa Liliana Tomescu care se facuse mica in scaun datorita interpretarii de pe scena. In acel rol era o imensa actrita! Si se apropia scena cu pricina. Observam cu atentie. Inainte sa rosteasca cuvantul, Aura Buzescu a ridicat bastonul (era in scena cu Eliza Petrachescu), apoi a taiat cu el aerul, rostind foarte intens - taind aerul si cu vorba - in doua etape, "curr...va". Ce sa razi? Ti se ridica parul in cap.
La clasa, de pilda, Magdalena Buznea recita "Scrisoarea I", foarte sensibil. Vocea Aurei Buzescu din sala: "Nu, draguto". s-a urcat pe scena: "Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie". N-a pus in valoare nici cuvantul "luna", nici "vapaie", nici "voluptoasa". A scos in valoare "peste toate". Si a umplut odaia cu luna. Asta inseamna mare actor.
- Erau ei mari pedagogi?
- Daca erau ei mari pedagogi? Nu stiu. Nu erau doi mari teoreticieni. Dar cum e un mare pedagog? Erau doua mari personalitati. Dar, in contactul actorilor-studenti cu ei, prezenta lor era atat de importanta, incat spun ca erau pedagogi. Nu e totuna sa vezi "Pieta" a lui Michelangelo in San Pietro sau sa vezi statuia lui Avram Iancu in fata Teatrului National din Cluj. Viitorii actori aveau nevoie de catedrale, aveau nevoie sa-i simta in preajma lor. Pentru mine vibratia si spatiile pe care le deschidea numai un ton de-al lor insemna mai mult decat orice capitol de teorie teatrala. Eu cred ca invatam mai mult decat studentii. Ei simteau. Studentii ii simteau, eu le desluseam si imbracam si cu fantezie. Aceasta a fost metoda celor doua clase. Restul e tacere.
Vlad Mugur la vorba cu Florica Ichim
No comments: