Ion Sasaran: "Cum erau studentii anilor '50...?"

 Dan Glasu şi Ion Sasaran in “Azilul de noapte”

Cum erau studentii anilor '50, ma intrebi? Ca sa intelegi de ce ne leaga o prietenie atat de mare am sa iti povestesc o intamplare.     
Mergeam la cantina ce apartinea de caminul fetelor de la “Matei Voievod”, cu Silviu Stanculescu, Nicolae Praida, Alexandru Platon si altii. Cautam mese unde erau asezate cel putin doua fete. Era grozav cand gaseam mese cu cate trei fete. Ne asezam completand locurile libere si pentru ca fetele, aproape intotdeauna, nu mancau toata painea, noi luam tot ce ramanea. Silviu Stanculescu avea un sac de sport in care adunam tot ce ne lasau fetele de la Universitate si apoi, in fata caminului de langa institutul nostru, pe Slatineanu, intr-un parculet, mancam bucatile de paine ca pe cel mai minunat desert.

Daca ar fi sa vorbesc despre cum erau studentii anilor mei de studentie ar fi, de asemenea, multe de spus. Nu gasesc in amintirile mele nici un egoist, nici un om rau. Ne cunosteam prea bine si imparteam si binele si raul in asa masura incat nu puteam fi altfel decat eram – nu aveam falsitate in noi. Nu doream decat sa invatam.
Dupa unificarea Institutelor de Arta din 1954, dintre colegii nou veniti, m-am imprietenit cu Sanda Bancila, care-mi aducea diverse carti pe care le citeam cu nesat, cu Mitzura Aghezi, care ma ruga sa am mare grija de cartile imprumutate fara stirea maestrului Tudor Arghezi, cu Gina Patrichi careia, nepromovand anul III datorita unor intamplari cu totul per-sonale, i-am propus impreuna cu Amza Pellea si cu operatorul Obradovici – ce-si dadea examenul cu o secventa de film – sa vina cu noi si sa filmam “Moara cu noroc”.
Toamna, comisia nu a acceptat reexaminarea ceruta de Gina Patrichi, ceea ce nu a impiedicat-o ulterior, datorita ma-relui ei talent, sa devina una din cele mai mari actrite ale teatrului romanesc din ultima jumatate a secolului trecut.
Si in anii '50, bineinteles, studentii actori erau “nebunii frumosi” ai studentimii romane.
Eram asa pentru ca eram nonconformisti, ceea ce pe atunci insemna a te juca de-a libertatea sau cu libertatea. Multi dintre noi au fost cercetati sau inchisi, iar unul chiar a murit la Gherla. Se numea Chiraleu.
Ion Ganescu, Gina Patrichi si Dana Comnea au suferit, de asemenea.
Daca ar fi sa vobesc, inca o data, de studentii anilor '50 as spune ca principala lor preocupare in marea majoritate a cazurilor era teatrul si, mai ales, dorinta de a invata despre teatru si despre interpretarea rolului in spectacolul de teatru. Vedeam de mai multe ori un spectacol. Ne extaziam in fata maestrilor nostri. Le urmaream cele mai subtile inflexiuni ale glasului si cele mai mici gesturi sau comportamente in scena, cu care defineau un personaj pentru ca, la randu-ne, sa incer-cam sa facem la fel.
Actoria, ca si orice meserie, presupune un har pentru acea meserie. Dar daca nu ai de la cine invata, daca nu “furi” meseria nu vei sti niciodata sa o profesezi cu adevarat, ramanand in mediocritate.
Studentia mea a fost un “furt continuu” pentru ca am “furat“ mereu cate ceva din spectacolele pe care le-am vazut, iar acestea nu au fost putine.
E greu de imaginat ca un actor din promotia mea ar putea spune ceva fara a aminti de marii actori – adevarati “monstrii sacri” – ai teatrului romanesc din prima jumatate a secolului trecut, care ne-au fost profesori si de la care am invatat buchea – alfabetul – meseriei noastre.
Ei s-au numit: Marieta Sadova, Aura Buzescu, Nicolae Baltateanu, A.Pop Martian, Moni Ghelerter, Vlad Mugur, Jenica Constantinescu,  Ana Barcan, Ion Cojar.
La anii mei, astazi, imi plec genunchii si fruntea in fata lor multumindu-le pentru tot ce au facut pentru mine si, prin existenta lor, pentru teatrul romanesc.  

Ion Sasaran      

Sursa:
Gherasim DOMIDE
"Convorbiri cu actorul Ion Sasaran"