Picture Background

Sunday, July 3, 2016

Damian Crasmaru - Situatii limita pe scena

Damian Crasmaru

Jucam la Sala Mica “Dona Diana” de Camil Petrescu, dupa Moretto. Asa cum se stie, o piesa de epoca, in costume bogate, ilustrand renasterea spaniola. La unul din spectacole, tocmai cand ma pregateam sa sustin un monolog important, vad cum pe scarita laterala, urca din sala un spectator. Patrunde in scena si, fara sa stea o clipa pe ganduri, ma apuca usor de brat, se apleaca la urechea mea si ma intreaba cu cea mai desavarsita candoare: “Nu stiti unde as putea gasi pe aici un pahar cu apa? As vrea sa iau un antinevralgic… Am o migrena cumplita…” Inutil sa vamai  spun ca toti colegii mei au inmarmurit. Ramasesera ca niste marionete de sforile carora papusarul uitase sa mai traga.  In sala un scurt murmur. Sa fi crezut unii spectatori ca mi-a sarit in ajutor sufleurul, pe care eu nu l-as fi putut auzi altfel decat daca-mi sufla direct la ureche? Ar fi fost minunat… Fapt e, ca dupa ce i-am dat informatia si spectatorul nostru a parasit sala pe calea indicata, eu am avut, intr-adevar, mare nevoie de sufleur. Nu-mi mai ramasese in memorie nici o virgula din monologul pe care urma sa-l rostesc… Dar, in sfarsit, cu greu, am trecut peste acest moment. Am parasit scena obosit, de parca as fi jucat al treilea spectacol in aceeasi zi. Iar la urmatoarea intrare, surpriza, adica spectatorul, ma astepta, rabdator, la arlechin. Am vrut sa-l evit, dar era prea tarziu. Bratul meu se afla deja in mana lui. L-am intrebat, disperat: “Ce mai vrei, domnule?” “Nimic, mi-a raspuns. Vreau doar sa va multumesc”.

Amintire consemnata de Ion Golea

Sursa:
Teatrul National Bucuresti
CAIET 60


Dinu Manolache - Un Hamlet pentru maine

Dinu Manolache

Actor de multiple disponibilitati, totdeauna inconfundabil in atitudine si expresie, serios in tot ceea ce joaca, profund, profesionist, sigur de vocatia sa, Dinu Manolache a devenit, iata, la sase-sapte ani de la terminarea Institutului de teatru, un actor reprezentativ pentru generatia sa, cu personalitate si stil. E o veritabila promisiune, nu insa in sensul ca va crea, maine, mari roluri, ci fiindca, astazi, creeaza mari roluri. Personajele interpretate de el, indiferent de intindere, au o fizionomie particulara, au autenticitate, au o stare de spirit ce la diferentiaza. Dinu Manolache nu mi-a dat impresia niciodata ca se joaca pe sine, ci ca are harul si inteligenta de a intruchipa existente dintre cele mai complicate. In rolurile lui, de aceea, triumfa nu numai sensibilitatea, naturaletea, nu numai o dezinvoltura de artist innascut, ci si o stiinta, de-a dreptul surprinzatoare pentru experienta unui actor tanar, a compozitiei si elaborarii riguroase. In datele unei compozitii meticuloase, in acelea ale elaborarii pana la detalii, se situeaza, asadar, personajul din Ivona, principesa Burgundiei, spectacol in care insasi forma are semnificatia unei teme. Sigur, nu trebuie uitat ca Dinu Manolache, fiind actor la Teatrul Mic, a avut sansa sa intalnesca atat o scena de prestigiu, cat si o veritabila scoala de teatru. O sansa pe care o valorifica, fara indoiala, cu stralucire si in Amurg burghez. Rolul de aici nu presupune, ca acela din Ivona… numai stiinta a compozitiei, numai inteligenta si capacitate de adaptare la o forma de spectacol, la un registru stilistic in ultima instanta, ci si un fond particular de simtire, acea fragilitate interioara in masura sa surprinda si redea inefabilul unei fiinte traumatizate, misterul si fiorul ei. Si, de buna seama, nu numai atat. Caci Filip, in interpretarea lui Dinu Manolache, devine o ipostaza umana sfasietoare, de un tragism pur, convertit in mit si simbol, personaj realmente cutremurator in nevinovatia si tensiunea cu care isi traieste conditia. Vazandu-l pe Dinu Manolache in Amurg burghez am avut revelatia unui posibil Hamlet, altul decat cel al lui Iordache si Caramitru, sigur tot unul de referinta, emblematic, pentru o noua generatie de actori.

I.C.

Sursa:
SPECTACOL
Almanah TRIBUNA

Aprilie 1988