Picture Background

Wednesday, September 30, 2015

"Procurorul" Puiu Iancovescu


Actul al III-lea al melodramei "Necunoscuta" se petrece la tribunal. Puiu Iancovescu juca rolul procurorului, iar Fanica Decu, al unui martor. Iancovescu locuia pe Calea Victoriei 144. Presedintele tribunalului, interpretat de Ion Manolescu, stabilea identitatea martorului... numele... etatea... domiciliul... "Calea Victoriei 144", raspunse calm Decu, pentru a-l sicana pe Iancovescu. Dar "procurorul" nu se pierdu cu firea: "Domnule presedinte, va rog sa dispuneti arestarea martorului pentru marturie falsa. Nu poate domicilia in Calea Victoriei 144, fiindca acolo stau eu!" Pe scena domnea consternarea. Manolescu nu stia ce sa faca. Atunci Iancovescu, cu un gest larg, ordona figurantilor de langa usa: "Jandarmi, luati-l!" "Jandarmii" pusera mana pe Decu si-l scoasera din scena, spre hazul culiselor, fara a-l mai lasa sa-si termine rolul.

Din "Rampa" adunate...
Culese de Ionut Niculescu
ALMANAHUL GONG '85
Sursa foto: Gaby Michailescu - "Birlic"


Alexandru Finti


Alexandru Finti, actor care a lucrat ani de zile la Teatrul Regina Maria, al companiei Bulandra, remarcandu-se in roluri de tineri focosi. El fusese angajat de Madame Bulandra dupa ce facuse a se vorbi elogios despre el la Teatrul Popular, intr-o piesa a lui Nicolae Iorga, care, obisnuit, isi confectiona lucrarile dramatice intr-un "drum de fier" de la Paris la Bucuresti, piesa botezata ca sa intre in popor:"Sarmala, eroul poporului". La Regina Maria s-a remarcat intr-un rol de june focos, Etienne, alaturi de marea creatie a directorului teatrului, Tony Bulandra "Marchizul de Priola" in importantul rol al fiului marchizului.
Cand a venit la Guvern regimul comunist, el care credea puternic in noile realizari, s-a transformat din actor in regizor, socotind ca-n ierarhia artistica, acest nou post il salta mai sus. Si a realizat intr-adevar, cu Florin Piersic, piesa "Oameni si soareci" care prin exceptionala daruire, frumusete si priza la public ale lui Florin Piersic, lucrarea destul de interesanta, a triumfat cateva stagiuni pe prima scena a tarii - Teatrul National din Bucuresti.


Gaby Michailescu
(Din volumul "BIRLIC")

P.S. Ca o erata la cele povestite de d-nul Michailescu, prin amabilitatea domnului  Mihai Sarca, adaug o fotografie cu programul spectacolului "Marchizul de Priola" din care reiese ca Al. Finti era Pierre Morain si nu Etienne.




Tuesday, September 29, 2015

Ion Marinescu - Ceas

Ion Marinescu

Ceas

Seara a trecut fara dragoste
Noaptea e si ea pe sfarsite 
Noi tot fara dragoste suntem.
O noua zi incepe;
iubito,
De care parte a meridianului 
sa te astept?

Ion Marinescu


ALMANAHUL GONG '89
Sursa foto:Aarc.ro


Omul si artistul Amza

Amza Pellea (Tepes) in "A treia teapa" de Marin Sorescu

Repetam "A treia teapa" a lui Sorescu la Teatrul National. Prezenta lui umana in repetitii era benefica; "personajul", malefic.
Omul Amza venea cu lumina interioara; artistul Amza transfigura monstruosul in credibil.
Si am repetat, si am repetat, si inainte de final (tragerea in teapa) ne tot opream.
... Cand ne apucam de moarte?
... Las-o... zicea el. Noi sa facem piesa bine pana acolo, ca moartea vine de la sine.
... Ca-n viata?
... Nu, ca-n arta.

Sanda Manu
ALMANAHUL GONG '89


Grigore Vasiliu Birlic



Desen facut la Athenee Palace de catre pictorul Ionescu Sin, care a trait aproape o suta de ani, desen inclus in enciclopedia de pictura universala.

Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Puiu Iancovescu si Mouche



Puiu Iancovescu cu cainele sau sarmos, Mouche, la solicitarea angajarii de catre fosta lui iubita, Marioara Ventura, cerandu-i dublul pretului angajarii lui Vraca, adica o suta de mii de lei pe luna si dupa angajarea Totei, a sa sotie, cu patruzeci de mii de lei pe luna, sa i-l angajeze si pe Mouche, ca e modest sireacul, doar cinsprezece mii de lei pe luna...
- Pussy draga, ramane sa dau jos firma dupe frontonul teatrului si sa scriu in loc Teatrul "Ion Iancovescu".


Gaby Michailescu - "BIRLIC"


Din expozitia arh. Virgil Luscov



Valeria Seciu, Vasile Nitulescu, Mitica Popescu, Stefan Iordache si Olga Tudorache. 
Din expozitia arh. Virgil Luscov


ALMANAHUL GONG '85


Tineretea dintai a unor mari actori - Gheorghe Dinica


GEORGHE DINICA

Foarte tanarul Gheorghe Dinica, in 1957, facand compozitie de varsta in rolul meticulosului domn Bogoiu ("Jocul de-a vacanta" de Mihail Sebastian).

Trupa anului 1957 de la Casa de Cultura a Sindicatelor era intr-adevar puternica. Foarte uniti, artistii, in numar de peste patruzeci, erau nu numai interpreti, ci si masinisti, sonorizatori sau recuziteri, si toate aceste indeletniciri ajutatoare scenei le faceau cu pasiune. Pentru ca sa se ajunga la un limbaj artistic comun, noii veniti treceau timp de un an, printr-un curs de perfectionare, unde pe langa actorie luau contact si cu notiuni de istoria teatrului, scenografie sau machiaj. 
Asa a luat nastere, in acel an, spectacolul cu "Jocul de-a vacanta", crampei de vis, farama de poezie, joc caruia i-au daruit intreg entuziasmul niste oameni cu profesii diferite. Printre personajele create, un Bogoiu plin de omenesc si sinceritate, o compozitie ce descopera un actor de larga si profunda inspiratie dramatica: Gheorghe Dinica, functionar la posta.

ALMANAHUL GONG '89


Sunday, September 27, 2015

Actorul in memoria cronicarului - Gina Patrichi si Octavian Cotescu

"Hedda Gabler" de Henrik Ibsen, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1975

Nu agreez in mod deosebit "Hedda Gabler" la "Bulandra", in regia Catalinei Buzoianu. Dar ma duc de cateva ori la spectacol ca sa vad decorul lui Dan Jitianu, casa adica - o constructie amintind un clopot de sticla - si scena extraordinara dintre Gina Patrichi si Octavian Cotescu. E atata intimitate intre ei, o asemenea comunicare sensibila si atata clocot reprimat, incat tu, spectatorul, te simti vag stingherit, de parca i-ai fi surprins. Sau ai fi avut impudoarea de a te afla de fata, clandestin, la ceva care nu te priveste.

Valentin Silvestru, 1975

GONG '86


Friday, September 25, 2015

Si ei au fost copii... Ilinca Tomoroveanu



ALMANAHUL GONG '86


Rodica Negrea


Rodica Negrea in rolul mut al Ivonei, care i-a adus premiul A.T.M. de interpretare feminina pe anul 1983.

"Ivona, principesa Burgundiei" de Witold Gombrowicz, pe scena Teatrului Mic, montare de rasunet a stagiunii 1983 - 1984. Regia, Catalina Buzoianu.


Sursa:
ALMANAHUL GONG '85


In memoriam Tudorel Popa

Tudorel Popa

- Alo, da, Tudorel, te ascult…
- Azi, am auzit la teatru una formidabila… Intr-un compartiment calatoreau doi olteni… Unul spune…
- Da, intr-adevar, e formidabila…
- Si sa-ti mai spun una… Un taran isi mana boii pe un drum prafuit. Deodata observa…
- Da, si asta-i grozava…
- Este. Hai sa jucam un sah.
- Degeaba jucam ca iar ma bati.
- Te bat, dar nu chiar intotdeauna…
- Ba, Tudorel, cam intotdeauna.
Ai auzit ca s-a dovedit ca cometa Halley e formata dintr-un gaz care se compune din…
Nu va fi nimic. Nici “Pretul” lui Miller, nici Paganel, nici Profesorul-stie-tot, nici Golovici, nici Baltazar Baltazarovici, nici “Casatoria”, nici Mister Martin din “Cantareata cheala”, nici nesfarsitele taceri din “Incident la Vichy”. Nu vor mai fi discutii interminabile despre Baudelaire sau Eminescu, despre Hindemith sau despre crearea unei gene noi la b. Ecoli cu ajutorul acidului dezoxiribonucleic. Nu voi intelege niciodata nimic din mecanica cuvintelor pe care de atatea ori ai incercat sa mi-o explici de pomana.
E foarte simplu, trebuie doar sa te concentrezi un pic.
Si sa te gandesti logic.
Nu se mai poate. Nu se mai poate face nimic.
Nu poti sa faci una ca asta, Tudorel.
Nu se poate… nu se poate…

Gh. Turcu

REVISTA CINEMA
aprilie 1978

Thursday, September 24, 2015

Ovidiu Iuliu Moldovan si Mircea Albulescu


Carson si Evens in "Marea" de Edward Bond, regia Horea Popescu, Teatrul National Bucuresti, 1987

ALMANAHUL GONG '89


Amza Pellea - Franturi de gand

Platonov in piesa omonima de Cehov, alaturi de Silvia Popovici

Eu caut sa-mi imaginez personajul. Sa-l imaginez total diferit de mine, nu-i atribui nici un fel de trasatura a mea. Caut sa mi-l imaginez ca pe un ins de sine statator, ca o persoana pe care o stiu, pe care o cunosc si care traieste aievea, si pe urma incerc sa ma substitui, sa ma apropii, sa o inteleg. Mi s-a intamplat de foarte multe ori, in repetitii, sa fac, la un moment dat, o anume miscare si sa-mi dau seama ca personajul nu o accepta, nu era a lui.

Amza Pellea

ALMANAHUL GONG '89


Wednesday, September 23, 2015

„Doamna cu camelii" de Alexandre Dumas


Valeria Seciu (Marguerite Gautier) si Gheorghe Visu (Armand Duval) in "Doamna cu camelii" de Alexandre Dumas, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Mic, 1985


ALMANAHUL GONG '86


Tuesday, September 22, 2015

Din cusca sufleurului...

Gr. Vasiliu Birlic

Birlic director al Teatrului "Atlantic", e abordat de un actor insolent: "Sefule vreau sa mananc o paine la dumneata!" "Cum nu, draga! Bucuros". "Atunci, cand sa vin?" "Cand voi deschide o brutarie!"




ALMANAHUL GONG '84


Iurie Darie si Mihaela


Doi prieteni asteptati cu nerabdare de micii telespectatori: Iurie Darie si Mihaela.


Sursa foto:
REVISTA CINEMA

Petre Gheorghiu - Candva mi se spunea Mos Metoda!...

Petre Gheorghiu

Sunt foarte meticulos. Clody si Liviu imi spuneau candva "Mos Metoda". Mie imi pare ca momentul cel mai important e atunci cand pregatesti materialul pe care trebuie sa-l prezinti pe scena. Si daca e bine gandit... Citirea unui text in mod corect este esentiala. Eu nu sunt pentru improvizatie. Incerc sa consider rolul ca pe un concert pe care trebuie sa-l execut intotdeauna cu aceeasi rigoare, cat mai simtit si cat mai adevarat.

Petre Gheorghiu


ALMANAHUL GONG '84


Si ei au fost copii... Tatiana Iekel

Tatiana Iekel la 4 ani

Chiar de cand am inceput sa gandesc am vrut sa fac teatru. De ce? Pentru ca mama mea a fost actrita la Teatrul National din Iasi, si intr-un fel s-ar spune ca m-am nascut in teatru. Am copilarit in acel teatru alaturi de marii actori. Fiind «in refugiu», la un moment dat, actorii teatrului au continuat sa activeze, sa aiba repetitii si spectacole peste tot, la Jimbolia, Dragasani, Sibiu, iar eu asistam la toate spectacolele si invatam toate textele! Cunosteam «Coana Chirita» pe dinafara. De fapt, stiam toate rolurile asa ca nu putea sa fie altfel. 

Tatiana Iekel


Sursa text: jurnalul.ro
Sursa foto: Almanah Gong '86


Din cusca sufleurului...

Ion Iancovescu

In timp ce amenaja viitorul Teatru "Mic", arhitectul ii spune, fericit, "patronului" Iancovescu: "Am intocmit un plan genial. Evacuarea salii se poate face in cinci minute!" "N-ai putea face un plan pentru umplerea salii, fie si intr-o ora?" - intreaba candid Puiu.



ALMANAHUL GONG '84
Sursa foto: cinemagia


Olga Tudorache, "o torta vie"!


Actorii care ard de-adevaratelea sunt foarte putini. Si mai ales cei care la fiecare spectacol sunt torte vii. Olga Tudorache e unul dintre acestia. Olga este intotdeauna la toate spectacolele o torta vie care aprinde inimile tuturor spectatorilor, care arde de-adevaratelea, pana la capat, de fiecare data, pentru a renaste din propria cenusa la urmatorul spectacol. Specia asta rara de actori care ard la asemenea intensitate si tensiune are nevoie de un curaj cel putin egal cu al cascadorilor, pentru ca "figura: Pasarii Phoenix cu cenusa", "nu tine" nici ea la infinit.
Inainte de a se hotari de a fi actrita, Olga a vrut sa se faca aviatoare, aflam noi la spovedania simpla, sincera, putin amara si plina de omenie a Olgai. Tatal ei a fost aviator si profesor de zbor si a murit la 36 de ani intr-un accident de aviatie. Mama Olgai a fost invatatoare si apoi profesoara de limba si literatura romana. Frumoasa combinatie de parinti! Olga a fost campioana de calarie, a cazut, si-a fracturat oasele, a stat in ghips si in prima zi de iesire din spital s-a urcat din nou pe cal. Am cunoscut o actrita care pentru a se decide sa faca teatru a coborat mai intai in prapastia de 1500 de m a Caraimanului, si alta care tot din acelasi motiv s-a urcat intr-un amvon ca sa tina un discurs in ciuda unei timiditati patologice. Pentru a face teatru de-adevaratelea, iti trebuie un curaj nebun. "E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune" - e usor a face teatru cand nimic nu ai a spune! Cati actori au impresia ca muncesc, se plang ca isi fac norma cu varf si indesat si ca numar de repetitii si ca numar de spectacole, se misca, turuie, dovedesc o memorie prodigioasa si nu-i costa sufleteste absolut nimic!
Intr-o minunata poezie se spune descriind-o parca pe Olga: "Sa fii mandru ca flamura / Sa fii ascutit ca spada / si ca lui Dante focul sacru / sa-ti paleasca obrajii / Virtutea, artistule, sa-ti fie aceea de a fi oricand gata sa te urci pe rug". Expresia ochilor si a obrajilor Olgai este aceea a omului gata oricand sa fie ars pe rug, obraji supti, arsi pe dinauntru de un foc mistuitor. Iata de unde acel ton amar din marturisirea atat de simpla  si nemijlocita din telerecital. Sigur ca un actor de talia Olgai atunci cand rolul e gata si spectacolul e realizat, are o senzatie de imensa pustiire. Bineinteles pana cand acea cupa adanca de trairi, de suferinti, se umple din nou.


Irina Loewendal
Revista Cinema
nr. 5, mai 1978


Monday, September 21, 2015

Octavian Cotescu


A face comedie inseamna a rade putin si de tine insuti.

Octavian Cotescu


DEM RADULESCU

Va amintiti vreo imprejurare in care era gata sa luati teatrul drept viata...

In "O femeie cu bani" de G. B. Shaw, in actul I, cautam sa rup firul de la telefon. Vazand ca nu reusesc cu mainile, m-am cautat prin buzunare dupa briceag si i-am raspuns lui Fotino "n-am". Atunci ne-am dat seama, si eu si Misu, ca ma cautasem de-a binelea...



Alaturi de Didona Popescu, Misu Fotino si Carmen Stanescu in "O femeie cu bani" de G. B. Shaw


Sursa text: Almanahul Gong '85
Sursa foto: Mihai Berechet - "9 caiete albastre"


Acesti copii cuminti...


In tinuta sportiva, aliniati ca pentru a urca pe podiumul invingatorilor la un concurs de saniute, acesti copii cuminti sunt in realitate cateva dintre "stelele" echipei tinere a Teatrului Mic: Rodica Negrea, Florin Calinescu, Dinu Manolache, Gheorghe Visu, gata de drum pentru a juca un spectacol "in deplasare".


ALMANAHUL GONG '85


Sunday, September 20, 2015

Amza Pellea - Oanei


Oanei

Prin tine'ntind o mina spre nalt, spre infinit,
Iar tu te legi prin mine, de cei care-au murit.
Prin tine devin vesnic
si capat sens si tel.
Prin tine sint puternic, sint piatra, sint otel.
Si datorita tie, fetita mea cea mica, 
De-acuma, lui taticu', de moarte nu-i e frica...

ianuarie 1962


Sursa: ALMANAHUL GONG '85


Si ei au fost copii... Mihai Berechet


Mihai Berechet la 6 ani


Sursa:
ALMANAHUL GONG '84


Friday, September 18, 2015

Stefan, un copil blagoslovit de Dumnezeu


"Fanel in etate de 11 luni" - marturie peste timp regasita pe spatele fotografiei.

Stefan Iordache la 2 ani
La 3 februarie 1941, intr-o zi de duminica, in familia Iordache a venit pe lume… Stefan, un copil blagoslovit de Dumnezeu.
Era alintat “nazdravanul mamii” inca dinainte de a vedea lumina zilei pentru ca lovea cat putea de tare in pantecele mamei sale. S-a nascut acasa, in cartierul Rahova, mosit de o batrana, intr-o casuta dintr-o fundatura unde intorceau tramvaiele 7 si 15, a treia statie de la Sebastian. “Durerile m-au apucat noaptea si, a doua zi, spre seara, pe la ora 7:00, intr-o zi de duminica, a venit pe lume… Fanica. (…)”, marturisea doamna Elena Iordache, mama maestrului. Tatal sau si-a deschis in Capitala un atelier de croitorie de lux, aflat la mare cautare. Calafatul, orasul natal al parintilor sai, i-a ramas insa in suflet si-n gand. Acolo isi petrecea vacantele. Dorul de meleagurile oltenesti era spulberat ca prin minune in verile petrecute la bunici, pe vremea in care mama-mare, Nastasia, se intorcea franta de oboseala de la camp. Se oprea insa in ogeac, unde se apuca imediat de trebaluit, sa pregateasca mancarea, pentru ca avea de ingrijit patru nepoti: Fanica, sora sa, Ileana, si ceilalti doi nepoti, Tantica si Cristinel. De altfel, mama-mare, Nastasia, a fost cea care a anticipat inclinatia nepotului sau, Fanica, spre actorie, dupa cum avea sa-i marturiseasca maestrul Iordache Ludmilei Patlanjoglu, in volumul “Regele scamator” care ni-l dezvaluie pa marele actor. “Mama-mare era in ogeac, facea mancare. Se amurgise si eu, infasurat intr-un cearseaf alb, m-am furisat pana acolo, la sopron, si am inceput sa vorbesc pitigaiat, si ma prefaceam ca fur pepeni. Si atunci, mama-mare a iesit cu facaletul – facea mamaliga – si-a cazut pe scari, saraca… Cand am vazut asta, m-am speriat si eu si am strigat: “Mam’mare, eu sunt!”. Nu m-a blestemat, nici macar nu m-a certat, mi-a zis doar atat: “Bre, muica, tu scamatoriu o sa te faci!”. Scamatoriu, pentru ea, probabil, insemna artist”.


Jurnalul National
Editie de colectie
10 noiembrie 2008


Stefan Iordache si Ioana Craciunescu


Stefan Iordache si Ioana Craciunescu pe scena Teatrului Nottara, decembrie 1974, in "Ultima cursa" de Horia Lovinescu. Regia, George Rafael.

Jurnalul National
Editie de colectie
10 noiembrie 2008


Thursday, September 17, 2015

Ileana Predescu


Cine a vazut-o pe Ileana Predescu, acum cativa ani, in "Cum va place" alergand desculta, ca o pala de vant proaspat, in valuri diafane, azurii, si cu parul presarat cu flori - asemeni "Primaverii" din pictura lui Botticelli - si-o poate cu greu inchipui in Strindberg jucand - incrancenata de ura, sufocata de habitudini, alienata de insingurare - acesl cumplit "Dans al mortii". Nu e nevoie insa sa facem noi eforturile: le-a facut Ileana, creand anul acesta, pe scena Teatrului "Bulandra", acest mare rol strindbergian pe care si-l doreste orice actrita, de care se teme orice actrita, pe care nu-l poate realiza orice actrita, si pe care Ileana Predescu l-a creat cu stralucire. Cu stralucirea ei obisnuita, care transfigureaza orice rol de care se atinge bagheta vrajita a harului ei; cum s-a intamplat si cu personajul - destul de oarecare - din "Photo-finish" - caruia Ileana i-a conferit o frumusete si o subtilitate greu de banuit la lectura. Cum s-a intamplat si cu rolul - cu nuante, aproape clinice - din "L'amante anglaise", care a aparut pe micul nostru ecran sub titlul "Agentul din Cahors".


ALMANAHUL FLACARA '70


Virgil Ogasanu


Ni se parea ca il stim pe Ogasanu de o sumedenie de ani, am facut socoteala si ne-am dat cu uimire seama ca el joaca pe scenele bucurestene de vreo trei stagiuni abia - suficient, precum se vede, pentru ca acest baiat desirat, nearatos si cuceritor sa se instaleze solid si definitiv in constiinta spectatorului. Cu o eticheta: farmecul inteligentei. Si, eventual, un adaus: candoarea lucida. Anul acesta insa a avut loc catapultarea cea mare: doua filme - "Rautaciosul adololescent" si "Apoi s-a nascut legenda" - doua spectacole de succes rasunator - "Victimele datoriei" si "Nocturn I", un turneu la Florenta cu "Moartea lui Danton", unde Camille Desmoulins al sau a oprit toate privirile (si elogiile cronicarilor!) asupra sa. Virgil Ogasanu stie totdeauna sa intinda o mana catre omul din sala si mana aceasta sa-i fie prinsa: pentru ca fiecare gest al sau e un gest de credinta, un gest de arta adevarata. Iar spectatorul simte aceasta.


ALMANAHUL FLACARA '70


Mania Antonova



Inger si demon...


Sursa foto:
Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Tuesday, September 15, 2015

Mania Antonova (Madame Frochard)


Mania Antonova, in cea mai mare creatie a carierei sale, Madame Frochard, din regina melodramelor - "Cele doua orfeline" de Victorien Sardou, jucata de ea pe trei scene bucurestene: la Bucuresti, la teatrul Colorado si in cateva turnee in intreaga tara. Un machiaj uluitor, fantastica transformare a unei femei frumoase, machiaj realizat chiar de ea, caci pe obrazul ei n-a alunecat niciodata mana vreunui machior de profesie. De la plecare, infatisare realizata genial. Plus de asta, si-a adaugat in piesa, avand si talent la scris, un intreg tablou, al V-lea, care nu exista in lucrarea francezilor. Tablou, intr-o ingrozitoare scena de delirium tremens, se spanzura la vedere de-o funie agatata de un piron in fundalul scenei, sustinandu-se, la un metru deasupra podelei, datorita fortei fizice care-i sustinea trupul si in finalul tabloului, cand din culise porneste muzica unui acordeon parisian, trupul ei se leagana pe melodie, sustinut de lantul care-i pericliteaza respiratia si sanatatea. Melodia dureaza si ea se balanseaza...
Iar spectatorii, fericiti ca orfelina oarba scapa de chinurile ei, arunca din sala monede de metal de o suta de lei, urland de satisfactie. Si la lasarea cortinei, ea se prabuseste istovita pe un scaun, in culise, in timp ce masinistul nostru, Bibina, isi indeasa in buzunare monedele agonisite, sa arda, dupa spectacol, niste "snaps-uri", la restaurant...
Si alt drag suvenir, tot in drumurile mele, cu piesa "Venera oarba". Iarna grea cu zapada pana la feresti. Viscol naprasnic. "Venera" in spectacol la Alexandria-Teleorman. Sala neincalzita, complet ocupata, piesa fiind foarte populara la provincie, cu spectatorii incotojmanati in cojoace si cu caciulile pe cap. Decorul turneului numai flancuri, flancuri pe picioare, fara acoperamant. In tabloul al IV-lea, in scena in care orbeste, dramatica a jucat acest rol cu pulpele complet goale, asemenea unei balerine, spectatorii avand in priviri imaginea lor superba pe care viscoleste abundent si din pulpe vad iesind aburi, precum la iepele de rasa la cursele de galop.

Gaby Michailescu


Sursa:
Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Monday, September 14, 2015

Si ei au fost copii... Mihai Fotino

Misu si Misulica Fotino
Fotino cel mic invatase bine rolul si-l juca frumos. De cum deschidea gura se vedea ca e fiul lui tata-sau. Avea haz, fraza inteligent.
In repetitie, Fotino cel mare il sorbea din ochi pe Fotino cel mic, il urmarea cum joaca, topit de dragul lui, si de cum iesea in culise incepea sa-i dea sfaturi.
Intr-o zi am reluat de mai multe ori o scena intre Maximilian si Fotino tatal, insotind fiecare reluare de explicatii mai ample asupra rolurilor.
- Mai intra o data nene Misule, si, te rog, sa se vada de cum apari in scena ca esti pus pe rafuiala…
- Nu se vede ?
- Se vede dar nu destul. Intra inca o data.
Copiii iesisera din scena cu o clipa inainte de intrarea lui Fotino, asa ca Misu n-a avut cand sa-i serveasca lui Misulica portia zilnica de cicaleala. Am reluat scena Maximilian-Fotino, o data si inca o data, apoi am trecut mai departe. In sfarsit, tatal si fiul s-au intalnit in culise.
- Uite, Misulica, fii atent. Ma asculti ?
- Te ascult, tata.
- Cand te saruti cu sora-ta, cu Sylvia, ca e foarte dulce, fii si tu mai dragut, mai tandru, mai…intelegi ?
- Bine. Am sa fac asa.
- Iar cand iesiti din scena…Ce spui tu cand iesi ?
- Spun asa: “Haideti in gradina sa nu spargem ceva cu mingea asta!”
- Foarte bine, de spus spui frumos, dar sa iesi topaind, ca un copil care se joaca. Nu fiindca nu mai ai cuvinte sa pleci asa…
- Uite ce e tata…
- Ce ?
- Mai lasa-ma-n pace !
- Cum ?
- Lasa-ma sa joc cum stiu eu !
- Cum ? Ce spui ?
- Pe tine ai vazut cum te-a certat, si te-a-ntors de doua ori. Mie nu mi-a zis nimic. Ba mi-a dat si-o portocala. Asa ca…nu ma-nvata tu pe mine.

Sica Alexandrescu


Revista Teatrul nr.1 ianuarie 1970

Doamne, tine-mi palaria pe cap!

Stafan Iordache in
"Intoarce-te si mai priveste o data"
O cariera de peste patru decenii, fara esecuri. Esti un invingator. Dezvaluie si tinerilor, care doresc sa-ti urmeze calea, reteta reusitei tale...

Se ia putin talent, se amesteca in proportii, dupa caz, cu inteligenta, se adauga multa truda, dupa aceea se intreaba si se consulta creierul, inima, ficatul si celelalte organe ce au domiciliul in casa corpului meu, construita de Mama, Dumnezeu si de mine, cu ajutorul, dus pana la sacrificiu, al spectatorului meu. Ma intorc catre mine, ma uit in oglinda, ma rasucesc spre cer, ma aplec spre tarana, stau cu urechea la panda si, dupa 40 de ani de purgatoriu, astept un raspuns.
Cei ce trudesc in mine, mai ales inima si creierul, care m-au ajutat sa nasc vreo 100 de oameni - copii ai mei - in toropeala care mi-a linistit bataile inimii si mi-a adormit gandirea intr-un somn dulce, dar, sigur, neodihnitor, imi raspund cu delicatete, gingasie, umor si mila: Nu esti NIMENI!
Cortina de pe suflet s-a deschis, intunericul din mintea mea a fost luminat de un maestru nevazut al lui Dumnezeu: prizonierii gandurilor mele - spectatorii - s-au ridicat in picioare, preamarind pe Maria sa, Actorul, care, cu inima catre Cel de Sus, se roaga, furat de piosenie: "Pe scena ne-am nascut, pe scena trebuie sa ne intoarcem. Readuna-ne Doamne, pe scena!". Stiu ca e imposibil, dar merita sa incerc sa strig. Iarta-mi patetismul acestei retete.

Ai primit Premiul Academiei Romane si un Premiu de Excelenta UNITER pentru intreaga activitate. Doua distinctii care incununeaza, de obicei, artisti aflati la capatul unui drum glorios...

Legat de glorie si esecuri, as vrea sa-ti spun o intamplare care ma obsedeaza.
E vorba de un domn. L-am vazut prima oara in Piata Amzei, in fata unei vitrine cu mezeluri. Elegant, cam de saizeci de ani, costum inchis la culoare, cravata, parul ordonat, ras proaspat, si cu o privire care venea de foarte departe. Era primavara, se apropia Pastele, si imobilitatea lui in acel furnicar de lume cu sacose, plase, pungi mi-a atras atentia. Mi-am vazut si eu de treburi si, cu timpul, l-am uitat.
Iarna, l-am zarit in dreptul aceleiasi vitrine din Piata Amzei. Avea un palton elegant, nimic pe cap. Fascinat de ochii sai, nu ma uitasem niciodata la picioarele lui. Am facut-o atunci. Langa pantofii bine lustruiti, era o palarie frumoasa in care zaceau, sifonate, cateva hartii de cinci sute si o mie de lei. Cand m-am aplecat sa-i pun si eu ceva, am vazut un mic carton pe care scria "un fost artist". Nu-l cunosc. Nu l-am intrebat nimic - cine e, de ce face ce face - dar, nu stiu de ce, de cand i-am vazut palaria de pe jos, ma rog cu spaima: "Doamne, cat sunt sanatos si in putere, tine-mi palaria pe cap."

Cu capul acoperit sau nu, va veni momentul in care va trebui sa parasesti aceasta scena... Ti-e frica?

Da, mi-e frica. Multi oameni isi doresc sa moara in somn. Dar eu as vrea sa stiu cand mor, chiar daca m-as chinui. Poate mai exista o sansa. Vreau sa lupt cu moartea. Vreau sa o vad, sa o simt.
Am sa plec, totusi, cu regretul ca nu am copii. Eu am considerat ca inainte de toate e arta mea. Acum, imi dau seama ca as fi avut timp si pentru arta, si pentru copil. Dar e prea tarziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba aceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: "Pamantul e femeia care asteapta sa fie fecundata de ploaie, de apa. Si deasupra tuturora - maria sa Soarele." Probabil ca, atunci cand voi fi pamant, voi simti si mai bine mangaierea apei si mangaierea Soarelui...

mai 2004


Epilog

Asa cum a dorit, si-a privit moartea in fata. A cerut sa i se aprinda o lumanare. A plecat la Domnul intr-o zi mare - 14 septembrie 2008 - Inaltarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Rastignirii, dar si a Luminii, a bucuriei Invierii.

Secventa finala din "Ticalosii". Ultimul rol in film.


Sursa:
Ludmila Patlanjoglu
"Regele Scamator Stefan Iordache"


Sunday, September 13, 2015

Birlic si... fotbalul!


Nestrain de marea voga a jocului de fotbal, dupa romaneasca oina, iata-l pe falticenean lansandu-se pe terenul de sport sa arda si el cateva goluri faimoase, trecute in palmaresul sau, alaturi de atatea comedii si scheciuri jucate.



Birlic, fidel bataios suporter al echipei "Progresul".


Chiril Economu, Birlic si Dem Savu la un meci al echipei "Progresul".


Sursa:
Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Misu Fotino tatal



Misu Fotino, tatal celui de azi. Succes la coconitele avute si frumoase si neuitat in Fracul si Papa Lebonard. Este acela care, la Cernauti, a citit precis geniul lui Birlic in inceputurile acestuia. Minciuna ca i le-ar fi citit negustorasul Sica Alexandrescu, care pe atunci avea club de joc de carti, unde pe actritele din trupa le incita sa-i bage la apa pe jucatori, ca sa-si piarda banii. Ultimul interviu pe care Misu Fotino mi l-a dat s-a petrecut la Brasov, in strada Castelului. In acele declaratii a afirmat sus si tare ca cel mai mare comediant briliant din lume ramane, bizar!, Puiu Iancovescu

Gaby Michailescu


Sursa:
Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Aristida Maria Ventura


Marioara Ventura: 5 iulie 1919, Paris.


Sursa:
Gaby Michailescu
"BIRLIC"


Victor Rebengiuc - Amintiri...

La 20 de ani
Povesteati intr-un interviu ca, atunci cand erati mic, parintii nu aveau bani de vacanta si verile le petreceati in Cismigiu. De-aia v-a ramas atat de drag?

Tot Bucurestiul e locul meu de vacanta. Da, nici n-aveau bani, dar nici n-aveam rude la tara. Majoritatea colegilor plecau la bunici, la unchi, la tara, undeva. Au existat rude la tara, dar de care nu aveam cunostinta atunci. Si-au facut aparitia dupa ce am devenit persoana publica (n.r. un unchi care l-a contactat cand avea 33 de ani). I-am spus ca e cam greu sa ne imprietenim acum ca, atunci cand era nevoie, s-a ascuns.

Jucam fotbal pe Arsenal, la Mihai Voda, si in Cismigiu ne plimbam. Sus acolo, la Cetate, ne jucam... Eram de toate: arcasii lui Stefan cel Mare, cavaleri medievali, cruciati, de toate eram. Tin minte ca invatam mai sus, la scoala Cuibul cu Barza. Dar de cativa ani buni e in reparatii. Sper ca n-o darama si-o s-o repare.

Pe 4 aprilie '44, cand a fost primul bombardament, nu stiu de ce, scoala ne-a dat drumul mai devreme. Era vorba de un exercitiu. Asa ca eu cu frate-meu am venit in Cismigiu si ne plimbam cu barca. La un moment dat, am avut asa, un presentiment, un "se intampla ceva", nu ne-am simtit bine. Am tras barca la mal si am mers acasa, la Mihai Voda. Nu peste multa vreme, a inceput bombardamentul, primul bombardament... case daramate, oameni morti.

In 23 august, cand au bombardat nemtii... a cazut plafonul peste un salon de pacienti, plin cu bolnavi. Tin minte cum erau morti intinsi pe malul Dambovitei, parca alineati.

Noi mergeam la adapost la Curentul, in timpul bombardamentului, unde a fost sediul ziarului Curentul. A fost Securitatea acolo, acum cred ca e Ministerul Afacerilor Interne. La subsol acolo mergeam la adapost. Eu aveam o valiza mica cu doua sifoane. Cand suna alarma, luam valiza cu doua sifoane cu noi ca sa avem apa. Si mergeam cu valiza la adapost. Dar, in 24 august, nemtii erau pe deasupra Bucurestiului in niste avioane si zburau foarte jos. Aruncau bombe, cred ca le aruncau cu mana, ca erau foarte jos. Si nu am mai apucat sa mergem la Curentul, ca ne era frica. Asa ca am mers la Arsenal, ca avea niste galerii subterane acolo. Cred ca jumatate de Bucuresti a stat atunci acolo. Am stat doua zile, ca bombardau incontinuu.

Tot la poarta Arsenalului am vazut prima data cand se filmeaza. Se filma ""O noapte furtunoasa". Si tata-mare avea un debit de tutun, chiar pe Mihai Voda, foarte aproape de poarta Arsenalului. Era un soldat in uniforma tot timpul acolo, care pazea. Si era Giugaru cu doua fete. Una era Florica Damion, pe cealalta nu mai stiu cum o chema. In pauze, stateau in debit, la tata-mare, beau o apa... fumau o tigara. Si ma uitam si eu la artisti. Eram mic. Aveam vreo 10 ani.

V-a trecut prin minte atunci c-o sa faceti ce fac ei?

Nici gand. N-am avut niciun fel de idee. Nici nu fusesem la teatru in viata mea, nu stiam cum e teatrul. Ai mei n-aveau bani de teatru, nu le ardea de teatru. N-aveam tata (n.r. tatal a murit pe cand actorul avea 9 ani, pe front, la Stalingrad), tata-mare avea o familie intreaga pe cap. Au mers ei la teatru cand am jucat eu; am fost artist amator si jucam. Au venit si ei sa ma vada. Mama-mare s-a prapadit exact cand am inceput eu cariera, in '56, cand am terminat facultatea. Si tata-mare cativa ani mai tarziu. Dar m-au vazut pe scena.


Sursa text: AICI
Sursa foto: Simona Chitan - Mihaela Michailov
"Victor Rebengiuc Omul Si Actorul"



Saturday, September 12, 2015

Gaby Michailescu

Gaby Michailescu in tinerete

MICHAILESCU Gaby (prenumele la nastere: Gabriel), se naste la 14 dec. 1910, Craiova. 

Cronicar dramatic si memorialist.

Fiul lui Elie Michailescu, prof., dirijor si autor de manuale de muzica, si al Mariei (n. Diculescu), prof. de gimnastica.

Studii liceale la Craiova. Urmeaza, apoi, cursul de „Estetica literara" al lui Mihail Dragomirescu si Conservatorul, clasa Ion Manolescu.

Debuteaza in presa la 16 ani, in Rampa, cu o cronica dramatica.


Dan Nutu


Aparenta asta de fire nelinistita, rebela, era exact atat: doar o aparenta. A fost o inventie mediatica. Au existat niste jurnalisti care mi-au agatat eticheta asta de James Dean, dar era ceva absolut fals si care ma deranja. Daca jurnalistii respectivi ar fi fost mai inteligenti, ar fi facut o paralela cu Tom Courtenay, englezul care a rupt gura lumii in filmul “Singuratatea alergatorului de cursa lunga”. Actorul acela imi era, intr-adevar, mai aproape, desi nici el, nici James Dean n-au prea avut, in realitate, rebeliuni comportamentale de furiosi. Au avut noroc amandoi de cate un rol trasnet, de cate un regizor fantastic, le-au iesit doua filme geniale si... s-au lansat. Eu jucam asa cum jucam, lejer. Pentru ca numai asa stiam s-o fac. Dar n-am aprofundat niciodata aspectul asta al tehnicii... Fiindca nu ma ducea capul. Nici atunci si nici acum. Nu aveam un concept sau o teorie apropo de ce inseamna actoria. Eram convins, in schimb, ca daca o ataci drept si simplu, e imposibil sa nu iasa bine. Era singura cale pe care o vedeam. 

Dan Nutu


Sursa video:
All About Romanian Cinema

BIRLIC - Rara avis!

Grigore Vasiliu Birlic
La Gradina Marconi din Calea Grivitei si la teatrele centrale disputate de Sica cu Beresteanu - fost negustor de tucale si sticle de lampa la Galati - si cu alt filfizon pomadat, Steimbach, Grigore Vasiliu bate firesc toate retetele, sute de reprezentatii fara nici o odihna, fara nici o vacanta. O vara intreaga joaca impreuna cu Maria Antonova la Gradina Marconi de langa Gara de Nord "Fustele de la minister", de A. de Herz. 

Angela Mateescu la umbra unui arbore batran, olteanca din Oboga, care va deveni prima sotie a eroului nostru, impreuna cu Silvia Dumitrescu-Timica

Hohotele de ras ale bucurestenilor anihileaza sirenele trenurilor care pleaca sa duca la provincie si chiar parintilor la Folticeni, nasterea unui nemaipomenit comic, care dupa alta piesa reusita de cuplul Musatescu - Alexandrescu - intitulata "Birlic" - prin interpretarea-i ghidusa, fascinator cuceritoare ii creeaza renumele intregii cariere si vieti. Instantaneu, dupa premiera, un altul: Grigore Vasiliu Birlic.

E drept ca la stabilirea lui in Bucuresti nu se prea uita nici o femeie la el, nefiind intocmai pe viata... Singura care a deschis atunci ochii pe el, care l-a bagat in seama, a fost olteanca Angela Mateescu, de la Oboga, pe care a apucat-o actrita bretonata in inceputurile ei la Nationalul craiovean. Ea s-a indurat de el, atunci cand nu era facut, si l-a luat de barbat. Probabil, intuindu-i stralucitul viitor. Mai inalta cu un cap ca el si subtire trestie, ca sa-i fie sergent-major la toate capriciile si viciile ce-l navaleau samavolnic. Jocurile de noroc cu toatele, cursele de cai in intregime, trap, galop. Vedete cabaline la trap: "Avion", "Monte Carlo", "Jepa", "Flinta", "Rac", "Hotoman"... Cu coama in vant: "Zagreb", "Bar", "le Duc", "Boer Bibi", "Peris", "Baba Novac"...
Datorita harului sau divin, bunatatii sale, galant cum era, Angela a avut toate satisfactiile unei vieti imbelsugate, fara a ravni la ceva, incontinuu imbratisata de farmecul lui. Nu pot afirma ca nu s-a uitat in ochii altei femei, fiind afemeiat din nascare. A placut femeilor datorita caldurii sale sufletesti si pentru felul in care intelegea sa le inveseleasca, mult mai mult ca actorii prim-amorezi.
Neindoios cine a profitat cel mai mult de cariera lui a fost Sica Alexandrescu, care nestiind mare lucru l-a regizat bruftuluindu-l, injosindu-l, chiar insultandu-l inconstient, fara sa-i inteleaga miracolul aparitiei sale pe pamant - artist de geniu, nemuritor din viata! Rara avis (pasare rara) cum i-au spus intalienii dupa ce l-au vazut la "Fenice" la Venetia, patria lui Goldoni, in "Badaranii". Sau cum a afirmat marele regizor rus, Zavatski de la MHAT, dupa ce l-a uluit in rolul lui Bobcinski din "Revizorul" lui Gogol, ca marele continent slav nu are un comedian de atare anvergura.

Gaby Michailescu
"BIRLIC"