 |
| Oana Pellea |
Iau o fasie de realitate. O imagine, un cadru. Si incep sa-l trag de coltul din dreapta sus. Toata imaginea se deformeaza, trag din coltul opus, de marginile de sus, de jos ale cadrului. Realitatea ca o coca.
Realitatea chewing-gum. Mi se intampla cand vorbesc cu oameni anosti. Imi inchipui ca trag de coltul de sus al cadrului. Nasul ii pleaca in dreapta... totul se dilata...si zambesc foarte dulce. Omul din fata e multumit. Eu, la fel. Fiecare cu adevarul sau. Cu filmul sau. Si parca... omul nu mai este atat de anost... de sarac cu duhul...
Cateodata, oamenii din fata mea sunt gri. Iau o pensula si le fac urechile una bleu si alta verde. Sunt mai haiosi asa. Au haz. Nu mai aud cuvintele de lemn.
Cateodata le fac play-back si-mi inchipui ca peste cuvintele lor lipsite de politete, plate, fara viata, exista o banda western – sau il au ca fundal pe Johnny Cash... Realitatea, brusc, capata poezie... realitatea urata, plata si cenusie, moarta si „de umplutura” poate capata haz, sclipire si “șpurlibus”…
Oana Pellea - Jurnal
No comments: