In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München de Marina Constantinescu

Vlad Mugur

Vlad spunea sa nu plingem "atunci". Eu scriu, si in loc de lacrimi, imi curg cuvinte. De trei zile, asta fac, scriu. Nu mi-e deloc usor. Dar nu pling. Fara lumea lui Vlad Mugur ne va fi greu sa traim. Asta stiu sigur. Lumea boierilor se imputineaza, cercul se stringe in jurul nostru si, daca nu pretuim valorile si prietenia cit ne sint prin preajma, singuratatea ne bate la usa. Seaca, arida, umeda. Ca si moartea din spectacolul Hamlet al lui Vlad Mugur. Mincinosul, Livada de visini, Doi gemeni venetieni, Sluga la doi stapini, Scaunele, Asa este (daca vi se pare) nu sint doar spectacole remarcabile, sint urmele lui in memoria teatrului si in memoria fiecaruia dintre noi. Celor care l-au iubit sau, dimpotriva, au fost incomodati de personalitatea lui. "Un dram de nebunie trebuie sa existe in orice creator..." era de parere regizorul. Viata lui, spectacolele lui contin glasul nebuniei, al aventurii. Lopahin spune la inceputul ultimului act din Livada: "Trenul pleaca in 20 de minute". Vlad Mugur a incercat sa monteze actul exact in acest timp. Personajele se grabeau, fugeau in culise, ca in presupusele camere. Spectacolul se mutase in culise. Personajele aproape nu se mai vedeau, vorbeau in intuneric, iar cuvintele, replicile deveneau tot mai acute.
Pentru Vlad Mugur, reflectoarele s-au stins. Zgomotul bulgarilor de pamint din Hamlet imi sparge timpanele. In intunericul ce-a coborit ii deslusim contururile umbrei sale uriase. Din "culise", forta creatorului, imagini din spectacole, amintiri, risul lui, cuvintele, superstitiile se supradimensioneaza. Devin tot mai pregnante. "Sa nu vad nici o scara pe scena"; "Recuzita 11", "12 bis", "Aveti grija sa nu ratati intrarile, pentru ca in teatrul asta nu sint megafoane".
Vlad Mugur nu mai este.
"Sa mori, sa dormi..."

Marina Constantinescu

Tot articolul aici