Moscova... "Livada de visini"... Andrei Serban... Resentimente... Amintiri...

Duminica 25 octombrie

Zapada si turturi. Totul a inghetat. Frig sec. Cerul senin, soare cu dinti, nu se topeste nimic. Imi place. Astazi il voi juca eu pe Piscik. Sunt nelinistit, preocupat, macinat de grija de a fi bun, asa cum mi se intampla ori de cate ori am spectacol. Nu ma gandesc decat la ala care trebuie sa iasa din mine, cel urat, batran si beteag pe deasupra de o boala care-l turteste. Oricat as lupta cu toate astea care ma trag in jos, spre pamant, oricata stralucire disperata as vrea sa acumulez si s-o indes in suflet, sugestionandu-ma pozitiv, raman urat si cocosat, raman un caraghios ridicol, un imbecil care cateodata se crede genial, cand el nu-i decat un gainar de duzina. Asadar, imi este usor sa interpretez nenorociti si nefericiti fiindca fundamental, structural, sunt un astfel de om. Teatrul este extraordinar cand il privesti si epuizant atunci cand il faci. Din sala privind spre public este lumina, din scena, cotrobaind prin tine spre sala, este infern.

Spectacolul va avea loc la Teatrul Armatei, cu scena cea mai mare din Europa. Construit la indicatia lui Stalin sub forma de stea. O nerozie. Loja lui Stalin, in care el n-a intrat niciodata, cu trapa si lift personal pana la un adapost situat la 20 de metri in subteran, n-a fost folosita de nimeni, niciodata. Sta si azi cu perdelele rosii trase. La inaugurarea salii, pe scena au intrat cai, camioane, tancuri intr-un spectacol mamut. In seara aceasta vom juca “Livada de visini” a lui A. P. Cehov, pusa in scena de Andrei Serban.
A fost un mare succes. Dupa spectacol, in foaier, lume multa: actori, critici, iubitori de teatru etc. Doua mese lungi, pline cu tartine, farfurii cu felii de salam, sunca, jambon, peste – somon, bineinteles -, snitele cat farfuria… Si unde nu-l vad pe directorul Federatiei Teatrelor cum isi ia un snitel din asta cat tigaia si doi castraveti acri, pe care-i pune la mijlocul snitelului, dupa care ii infasoara in el si incepe sa muste cu pofta din ruloul astfel fabricat, pe care-l termina in cateva minute, dupa care apuca un colt al fetei de masa si se sterge cu el pe maini. Pe urma, el cu actorul numarul unu al Teatrului Armatei, beti manga, cu stacane pline cu votca in maini, il felicita pe Andrei…
Discutii aprinse, laudative… “Andriusa, lui Cehov i-ar fi placut spectacolul tau”, ii spune directoarea teatrului din Vladivostok. Este felicitat, inconjurat, pupat, nelipsind nimic pentru a-l face sa traiasca o bucurie deplina. Dar el e macinat de obida si dorinta nesecata de “a plati”, crezand ca prin asta se va elibera, speranta desarta, fiindca nu se va putea elibera niciodata. Cand esti proprietarul unei asemenea vanitati, cu fiecare victorie, cu fiecare marturie noua a valorii tale, nu poti uita nedreptatea ce ti s-a facut. “Potirul pretios” care ai fost, odata fisurat, fisurat ramane, amaraciune carata tot restul vietii. Asta nu-i ca la timbre. Defectul, fisura nu devin calitate.
Tremura livid, cu gura strambata de-atata asteptare, strangand microfonul de i se albisera degetele. Spuse:
-    Au venit scriitori, dramaturgi, oameni de cultura, artisti si mi-au spus ca este unic si cel mai bun spectacol cu “Livada de visini” pe care l-au vazut in viata lor. Spun asta rusii, in Moscova, si cine poate sti cel mai bine pe Cehov, daca nu ei? Or, in Romania, toata critica a vorbit de rau acest spectacol…
Respira greu, ii dadusera lacrimile, iar eu, devenit psiholog si uluit de dimensiunea orgoliului acestui om, uitam cu siguranta “adevarul” in care te inscrii cand, dupa nopti de ganduri si zile, si iar nopti de febra si zbucium, nasti ceva valoros, unanim recunoscut – si tocmai atunci vine unul si calca-n picioare toata truda si bucuria ta.
Andrei Serban este fara indoiala un mare regizor. “Livada de visini” pusa de el la National cu care, iata, am venit noi la Moscova este o capodopera. Sunt convingerile mele, cu rusi ori fara ei. (…)

Valentin Uritescu
“Asa sunt eu, prost”
 Humanitas, 2011