 |
| Yuri Kordonsky |
Lui Yuri Kordonsky ii remarci de la inceput privirea inocenta. Pare un copil, desi are 47 de ani. Insa cand incepe sa vorbeasca, se transforma cu totul. Ochii incep sa-i arda, iar cel din fata ta se maturizeaza dintr-odata. Discipol al regizorului Lev Dodin de la Sankt Petersburg, Yura, cum ii spun prietenii, a creat din 2001 pana in prezent unele dintre cele bune si premiate spectacole de teatru din Bucuresti, printre care la Bulandra „Unchiul Vania“, „Casatoria“, „Sorry“, „Crima si pedeapsa“, „Ingropati-ma pe dupa plinta“, si la Teatrul National – „Inima de caine“.
Cand veniti sa montati in Romania, va e dor de fapt de teatrul rus?
Mi-e dor de teatrul de repertoriu. Americanii sufera ca nu au teatru de repertoriu. E nevoie de un lider puternic sa conduca un asemenea teatru de repertoriu. Daca exista un lider puternic, un program artistic coerent, acest sistem poate produce un teatru de calitate. Am venit in Romania ca sa fac teatru de repertoriu. Cand povestesc despre cum functioneaza teatrul in Rusia, in Polonia, in Romania, americanii ne invidiaza. La ei sunt importante sponsorizarile, e greu sa obtii bani pentru un proiect artistic.
Aveti o relatie cu totul deosebita si cu Victor Rebengiuc, distribuit aproape in toate spectacolele dumneavoastra, de la „Unchiul Vania“ la „Casatoria“ si „Inima de caine“. Cum s-a sudat aceasta legatura?
 |
| V. Rebengiuc |
Pentru mine, Teatrul Bulandra, in care am facut cele mai multe spectacole cu acesti actori, inseamna deja biografia mea. Cand vorbesc despre Victor si Mariana, ma gandesc la parintii mei si la dualitatea sentimentelor mele fata de ei. Sunt foarte legat de ei, ca familie, ii sun din SUA cel putin o data pe luna. Pe de o parte, imi sunt parinti, pe de alta parte, ei sunt aceia care depind de mine. Uneori sunt naivi, copilarosi, poznasi, si eu – mult mai batran. Am vazut fotografii de cand erau mai tineri, am fost in casa lor de multe ori. Am observat de-aproape cum traiesc, l-am urmarit pe Victor cum gateste si cum asaza masa. Relatia lor este incredibila. E atat de minunat sa-i vezi cum vorbesc unul cu celalalt. Simti la ei o tihna si o frumusete a unei vieti traite impreuna. Actorii buni nu ascund niciodata nimic. Asta se intampla cu Victor Rebengiuc si cu Mariana Mihut: se deschid complet, 100% sau, mai bine zis, 200%. De fapt, asta e natura teatrului si a actorului bun: o deschidere absoluta. Devenim vulnerabili tocmai pentru ca nu ascundem nimic.
Tot interviul: aici
No comments: