CE NU AU VAZUT SPECTATORII
Radioul si presa au adus la cunostinta publicului, cu lux de amanunte, succesul pe care l-a obtinut Teatrul National „I. L. Caragiale" în turneul din Uniunea Sovietica. Eu — care am fost o modesta viola in orchestra colectivului nostru — n-as face decit sa repet fapte si concluzii deja cunoscute. M-am gindit sa desprind din amintirile — inedite — ale voiajului nostru, unele pe care sa vi le impartasesc in spatiul ce mi s-a acordat cu ospitalitate de catre revista „Teatrul".
Ne aflam in pauza actului II al "Scrisorii pierdute", pe care o jucam pe scena lui „Detski Teatr" din Moscova. Trecusem de emotiile primelor replici si ne pregateam sa ii itimpinam — sustinuti de aplauze — replicile actului III. In timp ce masinistii forfoteau pe scena, schimbind decorurile, urmariti cu privirea si gura de neobositul Sica Alexandrescu — care cred ca nici nu a dormit timp de patru saptamini cit a durat turneul — ne-am pomenit invadati... luati cu asalt ! Asaltul avea insa ceva ciudat. Parea foarte organizat si chibzuit, fiindca auzeam glasuri care se intretaiau, se suprapuneau intrebari :
— Gde Farfuridi ?
— Gde Brinzovenescu ?
— Gde Zoitica ?
— Gde Trahanache ?... Unde ? Unde ?
Ne cautau pe numele nostru caragialesc, actorii Teatrului de Satira din Moscova, care jucasera si ei comedia marelui nostru clasic. Asa s-a intimplat ca Sica Alexandrescu intrind in cabine, s-a trezit ca avea cite doi Brinzovenesti, doi Tipatesti, doua Zoitici, doi Farfurizi.
Ne-am imbratisat eu noii nostri prieteni, ne-am schimbat insignele (ale lor eu Teatrul de Satira, ale noastre cu chipul lui Caragiale) si, pentru a imortaliza acest moment de imprietenire, ne-am fotografiat doi cite doi, pe personaje (Pristanda cu Pristanda, Coana Zoitica cu Coana Zoitica, Farfuridi cu Farfuridi, Brinzovenescu cu Brinzovenescu si asa mai departe).
Desigur ca ar fi interesant de cunoscut emotiile prin care am trecut cu totii, seara de seara, timp de 30 de zile cit am purtat mesajul graiului romanesc in fata celui mai sever arbitru de teatru : publicul sovietic. Pentru a fi putut inregistra starea permanent emotionala, in care am trait in acest timp, ar fi fost necesar un adevarat... seismograf, deoarece si emotiile noastre au avut un caracter... curat seismic.
Poate v-ar interesa in ce fel ne manifestam fiecare in parte in culise, unii asteptind intrarea in scena, altii supraveghind spectacolul.Sa incepem eu conducerea, evident.
Aurel Baranga se plimba nervos peste tot; din culise in cabime, din cabine in culise, in sala, iar in culise, gata-gata sa intre in scena dupa noi.
Sica Alexandrescu are, ca orice om de teatru insemnat, ticurile lui: isi mingiie scurt de doua ori nasul si-si ciocaneste de trei ori fruntea eu degetele. Din pricina emotiei, uneori se intimpla ca ticurile sa se incurce si Sica sa-si ciocaneasca nasul si sa-si mingiie fruntea.
Cine-l privea pe Calboreanu, parcurgind drumul de la cabina la scena, in "Anii negri", daca n-ar fi stiut ce joaca, nu si-ar fi inchipuit ca interpreteaza pe muncitorul Buznea. Emotia lui era nespus de mare, insa si-o ascundea vitejeste, imprumutindu-si expresia voievodala a domnilor romani in prejma marilor batalii.
Sub masca lui patriarhala, sub calmul lui aparent, Costache Antoniu tainuia eu greu clocotul dinauntru.
Aura Buzescu avea inghetat pe figura un zimbet cu totul strain de tumultul ei interior; isi fringea usor miinile, cit pe-aci sa se volatilizeze din exces de sensibilitate.
Vasiliu-Birlic, mai nervos, mai agitat, mai neastimparat ca de obicei, ca argintul viu, exagerat preocupat de toaleta nasului... care ii trada emotia.
Lui Beligan, palid sub machiaj, i se adincise cuta gindirii dintre sprincene. Devenise mai filozof. La intrebari raspundea foarte scurt si foarte... indepartat.
Giugaru, de teama parca sa nu-l ia emotia pe sus, punea picioarele mai cu nadejde pe pamint, sa se incredinteze ca-l stapineste.
Marcel Anghelescu ridea cu usurinta si la glumele neizbutite.
In timp ce Eugenia Popovici se smiorcaia chiar cind cerea un pahar cu apa.
Niki Atanasiu devenise excesiv de volubil, parca pentru a compensa tacerea lui Costache Antoniu.
Elvira Godeanu triplase doza de cafea, cu care stimula de obicei nervii coanei Zoitica.
Lui Ion Manu ii pierise si graiul, si fantezia, pe care altadata o risipea persiflind — epigramatic — "defectele" colegilor. Acum, topit cum era, constituia el insusi poanta unei epigrame.
Ghibericon isi manifesta emotia cu citeva ore inainte de spectacol, cintind arii din opere si incercind sa se puna cit mai bine in masca.
Iar Brancomir, ca sa-si controleze dictiunea, recita, cu glas ridicat, versuri umoristice.
Sa nu va imaginati insa ca observind toate aceste manifestari emotive ale colegilor mei, eu am fost scutit de ele. In ziua si in preziua spectacolului — ce se-ntimpla, nu stiu — dar deveneam maniac : eram un fel de "bolnav inchipuit". Toate junghiurile, toate nevralgiile, guturaiurile ma asaltau, ma incolteau, puneau stapinire pe mine... Incolo eram foarte calm.
***
Cu toate aceste emotii, inanifestate înitr-un fel sau altul, de cite ori ne aflarn pe scenă, animaţi de aplauzele bunilor speotatori sovietici, calzi. sensibili, receptivi. entu^iasti şi răsplătitori. uitam de toate grijile. scapaim de toate stihiile emoţiilor. ne vindecam de toate juughiurile. Cu fiecare lasare de cortina, cîştigam un nou galon, eăpătam un nou impuis, şi inima noastră actorieească lăerima de bucurie că scriem astfel înca o pagina de glorie în ceaslovul antei teatrale romîneşti.
Cu toate aceste emotii, manifestate intr-un fel sau altul, de cite ori ne aflam pe scena, animati de aplauzele bunilor spectatori sovietici, calzi, sensibili, receptivi, entuziasti si rasplatitori, uitam de toate grijile, scapam de toate stihiile emoţiilor, ne vindecam de toate junghiurile. Cu fiecare lasare de cortina, cistigam un nou galon, capatam un nou impuls, si inima noastra actoriceasca lacrima de bucurie ca scriem astfel inca o pagina de glorie in ceaslovul artei teatrale romanesti.
Ion Fintesteanu
REVISTA TEATRUL
nr. 10-11, 1958
No comments: