Sanda Manu: "O stare de gratie…"

Marin Moraru

Toamna anului 1964, Teatrul de Comedie incepea pregatirile montarii piesei “Troilus si Cresida” de W. Shakespeare. Regizor  Davis Esrig (Dodi), scenograf Ion popescu-Udriste (Popicu).

Stefan Tapalaga, sotul meu, facea parte din distributia ramasa celebra: Dinica, Moraru, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Grigore Gonta, Dem Radulescu, Mircea Albulescu, Iurie Darie, Valentin Platareanu, Mihai Paladescu, Mircea Septilici si seniorul Florin Scarlatescu. Tineri erau si regizorul David Esrig si scenograful Ion Popescu-Udriste.

Era toamna, seara tarziu, ora de culcare. Telefonul suna, vocea Danei Beligan:
“- … Stiu ca-i foarte tarziu, dar ce ati spune sa ne intalnim la teatru?
-    La ora asta!... Ce s-a intamplat?
-    Dodi si Popicu au adus schitele si macheta de décor pentru “Troilus si Cresida”. Radu e foarte curios, deja a plecat la teatru si eu ii invit sa vina pe cei din distributie, care nu dorm inca.”
S-a dovedit ca aproape nimeni nu dormea si erau la fel de curiosi.

N-am sa uit niciodata noaptea aceea, intalnirea aceea… Creatorii unui spectacol in fata perspectivei…, in fata unei mize…, in fata unui fenomen care se cheama…? Nu gasesc cuvantul…, era o stare de efervescenta, de placere si de teama, de speranta… Plutea aroma unei Victorii.

Pe o masa Popicu aseza macheta. Cetatea Troiei, un labirint de ziduri. Memoriei mele i se adauga imaginea lui Gonta, Troilus, indragostitul dezamagit, zbuciumandu-se intre meterezele cetatii care nu ii ajungeau decat pana la genunchi. Dar, nu despre spectacol vreau sa vorbesc acum, el a ramas ca o emblema a teatrului romanesc, deschizandu-I faima peste hotare.

Era miezul noptii, Radu Beligan a adunat trupa, toata lumea privea si se gandea cum va fi spectacolul… scenograful potrivea macheta, regizorul explica iar actorii se pregateau in imaginatie, cu energie potentiala, cu chef, cu pofta… De ce nu s-a mirat nimeni ca a fost chemat noaptea? De ce s-au adunat toti buimaci? Cum se poate numi aceasta vibratie, aceasta dorinta de a face ceva important, ceva care te arde, ceva in care crezi, ceva pe care daca nu-l faci… mori! E ca dragostea… asa cred, asa am crezut atunci.

Azi, m-as putea gandi ca a fost “o actiune cu efect calculat”, un fel de “promotion”??? Nu.

A fost o stare de gratie a teatrului romanesc!
 
Sanda Manu

Sursa:
Album "50 Teatrul de Comedie"