Cu Irina Rachiteanu despre Victor Ion Popa

Irina Rachiteanu Sirianu

— Cum lucra Victor Ion Popa ca regizor ?
— Cunostea bine natura actoriceasca si era extrem de perseverent. De aceea, reusea sa-si inriureasca actorii, si si-a format trupa intocmai asa cum o dorea. Fiecare repetitie era un moment de emotie intensa si o ceremonie. Victor Ion Popa lucra fara sa ridice tonul, fara sa fie vreodata brutal, cu adinca buna-cuviinta. 

Victor Ion Popa

El facea parte, intr-adevar, dintre acei regizori ideali, care se pricep la orice, de la montarea unui decor pina la dirijarea actorilor. Era un om de cultura si un mare indragostit de arta populara. Nu mai vorbesc de capacitatea lui de a organiza si de a administra teatrul... De atunci, rareori mi s-a mai intimplat sa intilnesc intr-un colectiv asemenea disciplina si ordine.


— Cam ce roluri ati jucat atunci ?
— Am debutat intr-o piesa de Sorbul. Am jucat-o apoi, printre altele, pe Eugenie Grandet. Mai important insa decit ce am jucat este ceea ce am invatat atunci.
— Anume ?
— Foarte multe lucruri. De pilda, m-am familiarizat eu legile spatiului scenic. In montarile lui Victor Ion Popa nu existau spatii scenice moarte, nefolosite, in decorurile lui nu intilneai elemente in sine, straine de joc. La el „juca" orice mobila, orice element de recuzita. Actorul trebuia sa stie sa evolueze in spatiul scenic si sa-1 valorifice la maximum, fireste, in functie de cerintele rolului. Sub indrumarea lui Victor Ion Popa erai constient ca pe scena existi totdeauna in raport eu partenerul si eu tot ce te inconjoara.
Tot acest regizor mi-a trezit atentia fata de bogatia naturii umane, de varietatea ei de manifestari. El m-a invatat sa privesc in mine si sa privesc oamenii din jur, toemai prin ceea ce imi sugera, prin felul in care ma indruma. Ce gratie, ce eleganta putea sa aiba acest om — care era departe de a fi chipes! Asistam la repetitiile lui, chiar cind nu jucam, numai ca sa-1 pot urmari. Primele notiuni de stil si de joc „de epoca" de la el le-am deprins : ca director de scena, Victor Ion Popa cauta sa obtina de la actori o expresivitate integrala, se straduia sa puna in actiune toate resursele instrumentului psihofizic al creatiei actoricesti. Fiind foarte exigent, el mi-a atras atentia asupra necesitatii armioniei in spectacol : in montarile lui, nimic nu era anarhic, intimplator, improvizat, difuz.

Sursa:

REVISTA TEATRUL

martie 1963