La George pana si cliseul era bogat...

George Constantin (Tiganov) si Valeria Seciu in "Barbarii" de Maxim Gorki

La George pana si cliseul era bogat. De pilda, intrarile in scena. Cum acoperea spatiul, cum il inghitea, cum il "filtra", cum alegea din spatiu punctele de forta, de energie pe care le putea folosi, pe care se putea bizui. Cu oamenii facea la fel. Elimina orice energie care nu-l incarca. Asta se intampla dintr-o privire, cu un gand, in zecimi de secunda.


Cand jucai cu el, simteai pe viu relatia pe care o stabilea cu tine, parca disecandu-ti fiinta, si folosea, apoi, ceea ce simtea ca este adevarat la tine pentru ca sa-si poata prinde, si el, adevarul. Savarsea o disectie dura, extraordinar de fertila insa, te impingea pe tine in zona aceea unde vanam apoi adevarul, Adevarul. Asa era el. Adevarat. In "Barbarii" era la fel. Trebuia sa creeze in jur ceva adevarat pentru ca totul sa se intoarca spre el. Persoana lui era atat de cautata in distributii pentru ca iradia material, simteai ca era ceva de vis. Langa el, foarte greu puteai gresi, chiar esecul arata altfel. Punea pe tine o lumina cruda si am vazut actori disparand cu totul sub fascicolul necrutator. Fara apel. 
Cand venea pe la mine, isi amintea mereu ca in blocul in care stau a dus el odata, ucenic fiind si trimis de patronul sau, o butelie unei doamne. Si atunci a vazut o parada de 10 mai stand el asa pe butelie, pe trotuarul Caii Victoriei.
Era inca uimit de ceea ce se intampla, de faptul ca el copilul acela cu butelie e acum un mare actor. In clipele acelea stapanea timpul.

Valeria Seciu (1998)

Sursa text:

Florica Ichim

"George Constanti si comedia sa umana"