Picture Background

Sunday, July 5, 2015

MONY GHELERTER


O personalitate marcanta, cu curioase manifestari pline de bruschete, om de gust, profesionist aplicat, causeur eminent, Mony Ghelerter, cu persuasiune si razbatator, reusise din anul 1946, cand fusese angajat al Teatrului National, sa-si cladeasca, piatra cu piatra, o cariera solida pe scenele teatrului. Perseverenta si combativitatea lui Mony Ghelerter urmareau dintotdeauna succesul. Niciodata insa succesul comod, succesul la indemana, ci dimpotriva, succesul elaborat cu stiinta compunerii, cu rafinamentul luciditatii, cu stralucirea perceperii exacte. Si Mony Ghelerter in cariera sa a avut mari succese - de la Unchiul Vania la Trei surori, de la Frenezie la Romeo si Julieta sau de la Tineretea unei regine la Ziua cea mare si Citadela sfaramata - Mony Ghelerter a avut succese.
Cati actori tineri nu si-au inceput cariera sub indrumarea lui, niciodata tiranica, totdeauna deconectanta? Cati maestri ai scenei nu au facut "cotituri importante" tocmai atunci cand cariera lor avea mare nevoie de ele, datorita stilului practicat de el in uluitoarele si la prima vedere stupefiantele sale distributii?
Cati decoratori incepatori nu au invatat de la el alfabetul bunului gust, sau cati autori debutanti nu si-au pus o data cu el galoanele consacrarii?
Interpret fidel si nuantat al marii literaturi dramatice de la noi si din lume, Mony Ghelerter nu s-a sfiit niciodata sa dea girul sau debutantilor, pentru ca niciodata nu a uitat curajul cu care Teatrul National a dat girul sau fostului secretar de avocat, care debuta imediat dupa 23 august pe scena primei scene. Elev al lui Mihai Codreanu la Conservatorul din Iasi, student al Sorbonei, june avocat secretar al lui Demostene Botez, gazetar la ziarul in limba franceza "Le Moment", facand parte dintr-o veche familie de socialisti, familia doctorului Ghelerter, Mony si-a inceput tarziu activitatea ca director de scena, a inceput-o atunci cand i s-a permis s-o inceapa, dupa o perioada petrecuta ca asistent la Teatrul Baraseum si a patruns in meserie odata cu fenomenele de mutatie petrecute in teatrul romanesc dupa Eliberare.
Cu aerul usor ridicol al unei adolescente instalate impertinent si cu fruntea sus, pe tarlaua maturitatii si aberant chiar pe aria senectutii, dupa ani de stralucire, dupa goana nebuneasca in cautarea succeselor artistice si personale, Mony Ghelerter, lovit de boala in chiar orgoliul lui, spiritul si inteligenta, urma sa sfarseasca singur pe un pat de spital, fara societate, fara rasete, fara prieteni... Colectionarul de cesti si mobile patriarhale se va sfarsi pe patul alb de spital, band din tristele cani de piatra stas! Omul de gust, rafinatul sfarsea in spelbele limite ale obisnuitului. Ar fi meritat altceva.

Mihai Berechet
"9 caiete albastre"


No comments: