Picture Background

Saturday, August 15, 2015

Alexander Hausvater: „Un teatru neglijat este consecinta unei societati neglijate”



Cum ti se pare teatrul romanesc in general, in acest moment, la o privire fugara, sa spunem?

Am revenit in Romania fiindca am crezut ca astazi este una dintre putinele tari din lume unde teatrul nu numai ca este semnificativ, dar este necesar. Teatrul moare incet-incet in restul lumii, devine comercial, salile sunt pline doar cu oameni de o anumita varsta care pot sa-si permita 100-150 de dolari sau euro biletul. Teatrul si-a pierdut ratiunea primordiala si principala pentru care a luat fiinta, si anume aceea de a crea un public, o societate, un spectator care, iesind de la un spectacol, sa devina un om mai profund, mai bun, mai intelegator, mai iubitor. Revenind la intrebarea despre Romania, ea a avut un teatru foarte important inainte de revolutie, care era bazat pe un sistem de joc absolut extraordinar, deoarece publicul nu urmarea textul, ci mai curand subtextul piesei respective, caci in subtext se vorbea despre societate, despre politic, despre lucruri esentiale, astfel incat exista o legatura primordiala intre scena si spectator. Publicul este avutul cel mai important al teatrului romanesc. Am lucrat in majoritatea oraselor din Romania si sunt convins ca exista un public ce accepta noul, care intelege intr-un mod tot atat de profund, daca nu mai mult, ca publicul din Londra, Paris sau New York. Calitatea teatrului este pentru mine intotdeauna intr-un raport semnificativ cu calitatea unei societati. Cand calatoresc si cand ajung intr-un oras, vreau sa vad teatru si, analizandu-l, analizez societatea, si oamenii, si politica, si structura individului. Un teatru neglijat este consecinta unei societati neglijate. Un teatru delasat este responsabilitatea colectiva a unui public delasat, care nu-si mai trimite copiii la teatru, care nu vrea sa se reformeze, sa se amelioreze, sa se renoveze. Bineinteles ca trebuie luat in consideratie ca progresul tehnologic si rapiditatea comunicarii de astazi fac in asa fel incat oamenii sa se gandeasca adesea ca poate teatrul este o forma de comunicare mai lenta, mai intelectuala, mai subtila, ca sa spun asa, ceea ce e cu totul contrar convingerii mele. De exemplu, la Targoviste, unde am facut Balcanicele, reactia publicului si mai ales a publicului tanar nu era aceea tipica unui spectacol bun, ci una reprezentativa pentru un eveniment. Deci reusita este atunci cand creezi o situatie cand publicul nu se scoala in picioare si face aceasta ipocrizie teribila de a aplauda, care este de neconceput. Ceea ce face reusita este experienta piesei, pe care publicul o introduce in viata lui privata, cand isi pune aceleasi intrebari puse de spectacol sau de personaje, iar principiul continuitatii tematicii unui spectacol este valabil. Un spectacol de teatru nu este un articol de consum. Daca sunt intr-o cafenea si consum o cafea, atunci pot sa spun daca e buna sau rea. Un spectacol nu poate sa fie bun sau rau, este o experienta de care ne amintim sau nu. Ne intalnim intr-un tren, vorbim despre ea timp de cinci ore, pentru ca nu uitam momentul acela o viata intreaga. Asa trebuie sa se intample si cu experienta teatrala. In Romania este un fapt real ca teatrul din provincie – Sibiu, Timisoara, Arad, Oradea, Cluj… – a devenit mult mai semnificativ decat in Bucuresti, unde e foarte dificil de lucrat, mai ales pentru cineva disciplinat ca mine, pentru ca nu pot sa accept ca actorul sa plece, sa faca reclame, sa faca televiziune, sa faca si altceva pentru a trai. Teatrul este o traire care necesita sacrificiu total. Daca vrei sa lucrezi cu Hausvater, lucrezi patru saptamani, lucrezi zece, douasprezece ore pe zi si te daruiesti complet, nu poti sa fii fragmentat. Aceasta situatie a fragmentarii artistului face ca fenomenul repetitiei sa se limiteze numai la o sala de repetitii. Dar arta actorului e bazata pe doua elemente: executia si creatia. Executia poate sa fie invatata intr-o sala de repetitii in relatia actor-regizor, dar creatia este cautarea, investigarea ei, si asta nu poate sa o faca daca este ocupat intre o repetitie si alta cu multe alte lucruri decat gandirea si angajarea unei experiente ca sa devina propria experienta. Situatia teatrului romanesc: este un teatru fara nici o discutie foarte bun, dar nu asa de bun ca potentialul pe care il poseda si cum ar fi putut sa fie.


Tot articolul aici:

Sursa:
http://www.revistatimpul.ro/
Un articol de Valentin Dumitrescu
Fotografie de Cristina Maria Chirila


No comments: