M-am straduit sa copiez intocmai textul, pentru a nu stirbi
din farmecul acelor vremuri.
"Eram student pe vremea aceea cand, intr-o zi ireala ca un
decor de Traian Cornescu, am pornit, cu un coleg de facultate, dupa o minunata
femeie in parul careia cerul turnase toti heruvimii…Am condus-o astfel anonim, fascinati
de parfumul frumusetii sale ciudate, din Edgar Quinet, pe Calea Victoriei, a
traversat in Piata Teatrului…acolo o astepta Fat Frumos, Armand Duval, Contele
Vronsky…, toti intruchipati in silueta puternica a lui Baltateanu.
Frumos ca un zeu, inalt ca unul de la Garda Calare, cu
muschiulatura calda a valurilor Dunarii, aparitia lui Nicu Baltateanu pe scena
teatrului romanesc a fost apolonica.
Flori unui barbat! Si totusi asa este, nici un prim amorez
n-a primit atatea hecatombe de flori ca Baltateanu; cabina lui parca era cabina
Venturei sau a Marioarei Voiculescu. In spatiul necontenitelor sale
transformari, in colivia aceea a fardului si in care actorul se imbraca pompos
ca un Lord Melbourne, din “Tineretea unei Regine”, sau se dezgolia tot,
ramanand statuar – idol – ca sa-l intrupeze pe Hyppolithe din Phedra,
Baltateanu respira aerul de sera al succesului sau moden.
Tocmai din aceasta cauza, cariera lui actoriceasca nu incepe
decat cand si-a aerisit cabina, dand afara tot aerul acela de garoafe care ii
parfumase si scena si viata. Asa s-a nascut Dinu Paturica, asa s-au conturat
Ion, Sbilt, exceptionalul Sbilt – cu golania lui spirituala, substantialul Don
Carlos si atatea personagii de compozitie. Batlateanu, cel care primea flori si
cutii cu cele mai fine tigari de la admiratoare si iubitoare anonime, isi
incuia, in colivia lui cu chinoroz vraja si panasul, ca sa-si puna masca si
peruci, sa-si schimoniseasca infatisarea, - mai curand cu gandul demonic de a
scapa astfel de atata adoratie, caci Baltateanu nu este un orgolios, nu,
nicidecum.
A trecut prin viata ca un faun, culegand fara sa faca
efortul de a intinde mana; cu o desinteresare care a mers pana la retragere in
scoica unei filosofii, a unui stil de viata de voluptate intarziata in masura
in care se consuma. Baltateanu iubeste totul, iubeste floarea pe care o calca,
fara sa-i simta decat sufletul care se ridica agonic sa-l intrebe de ce a facut
una ca asta, iubeste vinul, cainele, tramvaiul, omul, cerul si pamantul. Chiar
si pe casierul Teatrului, care nu i-a putut niciodata plati taciunii cari nu se
aprind in sufletul actorului dacat cand se imbraca in rol. Poate este singurul
care nu a cerut vreodata salariul sau sa se fi declarat nemultumit cu incadrarile.
Toate acestea sunt atat de departe de el, maruntisuri necesare pe imensitatea
unei viziuni apolinice a lumii: este un indragostit linistit, nesgomotos, al
vietii, din care omul face acum, asa cum reuseste actorul pe scena, o serie de
compozitii. Dela Sbiltul de toate zilele, asa cum ne-a obicinuit sa-l intalnim
pe strada, cu mersul sau domol si obosit de o tinerete prea lunga, pana la
silueta aceea eleganta si renascuta a conducatorului de turneu oficial al
Teatrului National cu “Patima Rosie”, scoborand treptele “Palace”-ului, la
Cernauti, in primavara anului trecut, cand Nicu Baltateanu devenise subit
Brummel-ul de odinioara, compozitiile sale sunt documente autentice de viata.
Pentru el, - un rol mai mult, sau, mai bine zis – o reluare,
cu mijloace noui si mai sigure, din prima parte a repertoriului sau, de pe
vremea cand primia la cabina, flori, tigari si biletele parfumate si anonime…
Dintre toti actorii pe care ii cunosc, pe ruta
Bucuresti-Berlin-Paris Nicu Baltateanu este cel mai bun interpret al vietii
noastre cea de toate zilele.
I.B.
No comments: