 |
| La 20 de ani |
Povesteati intr-un interviu ca, atunci cand erati mic, parintii nu aveau bani de vacanta si verile le petreceati in Cismigiu. De-aia v-a ramas atat de drag?
Tot Bucurestiul e locul meu de vacanta. Da, nici n-aveau bani, dar nici n-aveam rude la tara. Majoritatea colegilor plecau la bunici, la unchi, la tara, undeva. Au existat rude la tara, dar de care nu aveam cunostinta atunci. Si-au facut aparitia dupa ce am devenit persoana publica (n.r. un unchi care l-a contactat cand avea 33 de ani). I-am spus ca e cam greu sa ne imprietenim acum ca, atunci cand era nevoie, s-a ascuns.
Jucam fotbal pe Arsenal, la Mihai Voda, si in Cismigiu ne plimbam. Sus acolo, la Cetate, ne jucam... Eram de toate: arcasii lui Stefan cel Mare, cavaleri medievali, cruciati, de toate eram. Tin minte ca invatam mai sus, la scoala Cuibul cu Barza. Dar de cativa ani buni e in reparatii. Sper ca n-o darama si-o s-o repare.
Pe 4 aprilie '44, cand a fost primul bombardament, nu stiu de ce, scoala ne-a dat drumul mai devreme. Era vorba de un exercitiu. Asa ca eu cu frate-meu am venit in Cismigiu si ne plimbam cu barca. La un moment dat, am avut asa, un presentiment, un "se intampla ceva", nu ne-am simtit bine. Am tras barca la mal si am mers acasa, la Mihai Voda. Nu peste multa vreme, a inceput bombardamentul, primul bombardament... case daramate, oameni morti.
In 23 august, cand au bombardat nemtii... a cazut plafonul peste un salon de pacienti, plin cu bolnavi. Tin minte cum erau morti intinsi pe malul Dambovitei, parca alineati.
Noi mergeam la adapost la Curentul, in timpul bombardamentului, unde a fost sediul ziarului Curentul. A fost Securitatea acolo, acum cred ca e Ministerul Afacerilor Interne. La subsol acolo mergeam la adapost. Eu aveam o valiza mica cu doua sifoane. Cand suna alarma, luam valiza cu doua sifoane cu noi ca sa avem apa. Si mergeam cu valiza la adapost. Dar, in 24 august, nemtii erau pe deasupra Bucurestiului in niste avioane si zburau foarte jos. Aruncau bombe, cred ca le aruncau cu mana, ca erau foarte jos. Si nu am mai apucat sa mergem la Curentul, ca ne era frica. Asa ca am mers la Arsenal, ca avea niste galerii subterane acolo. Cred ca jumatate de Bucuresti a stat atunci acolo. Am stat doua zile, ca bombardau incontinuu.
Tot la poarta Arsenalului am vazut prima data cand se filmeaza. Se filma ""O noapte furtunoasa". Si tata-mare avea un debit de tutun, chiar pe Mihai Voda, foarte aproape de poarta Arsenalului. Era un soldat in uniforma tot timpul acolo, care pazea. Si era Giugaru cu doua fete. Una era Florica Damion, pe cealalta nu mai stiu cum o chema. In pauze, stateau in debit, la tata-mare, beau o apa... fumau o tigara. Si ma uitam si eu la artisti. Eram mic. Aveam vreo 10 ani.
V-a trecut prin minte atunci c-o sa faceti ce fac ei?
Nici gand. N-am avut niciun fel de idee. Nici nu fusesem la teatru in viata mea, nu stiam cum e teatrul. Ai mei n-aveau bani de teatru, nu le ardea de teatru. N-aveam tata (n.r. tatal a murit pe cand actorul avea 9 ani, pe front, la Stalingrad), tata-mare avea o familie intreaga pe cap. Au mers ei la teatru cand am jucat eu; am fost artist amator si jucam. Au venit si ei sa ma vada. Mama-mare s-a prapadit exact cand am inceput eu cariera, in '56, cand am terminat facultatea. Si tata-mare cativa ani mai tarziu. Dar m-au vazut pe scena.
Sursa text: AICI
Sursa foto: Simona Chitan - Mihaela Michailov
"Victor Rebengiuc Omul Si Actorul"
No comments: