 |
| Valentin Teodosiu |
La Petersburg am fost la Dostoievski acasa. Mi-a venit sa plang in fata usii de la intrare si-am ramas tintuit locului multa vreme. Dupa un timp am intins mana care tremura usor si-am apasat cu emotie pe butonul soneriei pe care EL apasase poate de mii de ori. Precis ca-si uita cheia la ruleta. Nu poate, sigur. Eram inspaimantat. Daca-mi deschidea? Cine-i spuneam ca sunt? Svidrigailov? Teodosiu? Spre norocul si spre mahnirea mea, nu era acasa. Am pasit timid si mic (eu, ditamai omul) in casa. Era fascinant. Sa vezi biroul lui incercuit de o sfoara (ca nu cumva sa-ti dea prin cap sa te asezi pe altarul unde se ruga pentru omenire cand scria), un caiet deschis, o pana (de inger sau de demon) si o calimara si sa-ti inchipui ca scrisul lui s-a intrerupt. Pentru totdeauna. Am dat fuga la cimitir si i-am aprins o lumanare. Sigur e o ruda de-a mea. Poate prea indepartata.
Valentin Teodosiu – Un clovn pentru eternitate
No comments: