Florin Piersic

Florin Piersic

Eu am scris de multe ori despre Florin Piersic, i-am luat interviuri, dar acum, pentru ca vorbeam de seri de neuitat, de seri de teatru de neuitat, am sa povestesc despre o seara extraordinara, petrecuta la Sala Radio, o seara aniversara in care Florin Piersic sarbatorea patruzeci de ani de la debutul cu piesa lui Ibsen. Iar pe scena, fireste, era intreaga orchestra sinfonica Radio si corul Radio.
Mitica Morosanu mi-a povestit apoi ca in culise Florin avea niste emotii insuportabile. Pur si simplu nu voia sa intre in scena.

Adevarul e ca era teribil. Sala arhiplina, iar el, singur, in fata noastra, in fata timpului, in fata lui Ibsen si mai ales, in fata lui Edvard Grieg. Mai ales, desigur, Grieg, pentru ca suita lui sinfonica este exceptionala, dar si pentru ca, mai ales, Grieg venea cu artileria aceea coplesitoare de sunete sinfonice si corul la fel de coplesitor.
A fost ceva incredibil. Florin a venit singur in fata noastra si cand spre noi a „bubuit” primul vers, si apoi toata suita, peste orchestra, peste cor, peste toata lumea, colosala prezenta a marelui actor a facut din noi toti o singura fiinta, care-si simtea inima batand cu forta tuturor inimilor din sala.
Retraind acea seara, as putea eu sa nu spun mai departe ce doresc sa spun?
Si anume ca nu mai vreau, gata, cu Florin cel simpatic, adorat de toata lumea, care ne povesteste cum s-a oprit marfarul la bariera cand l-a vazut mecanicul, povestitor plin de haz si sinceritate, are un debit verbal nesfarsit, are un farmec neegalat, ce vrei si ce vrea lumea.
Dar ce facem cu marele actor?
Florin a avut toata viata „blestemul frumusetii sale”. Actor complet, cum putini am avut, capabil de cele mai colosale compozitii, avand o octava malformata, basmul si tragedia, improvizatia si teatrul clasic, cantecul, melopeea, o filmografie fara egal, dar si o zestre teatrala exceptionala.
In care a jucat roluri de compozitie inegalabile, roluri de neuitat, de la „Oameni si soareci” la „Idiotul” dostoievskian, pana la „Marius Chicos Rostogan” de la televizor, Florin Piersic a demonstrat ca are in bagajul sau genetic si teatral, absolut toate mijloacele la dispozitie. In teatru a excelat in compozitie, tocmai pentru a face pandant cu nenumaratele roluri de „superb” din nenumaratele filme istorice sau contemporane in care a jucat.
Evident ca in teatru l-a vazut mai putina lume, mult mai putina lume decat la televizor.
Sau la cinema.
Florin e acolo sus, langa marii corifei ai teatrului romanesc.

Smaranda Jelescu