Ion Sahighian

Ion Sahighian

Cam in acea vreme, impreuna cu Anca, intram in casa parintilor ei, (regizorul Ion Sahighian si sotia sa, Ecaterina Nitzulescu-Sahighian, de pe strada Dumitrache Banul), casa pana la usa careia, multe zile, seri si nopti o condusesem. Acolo in intimitatea familiei aveam sa cunosc pe una dintre foarte marcantele personalitati regizorale ale teatrului romanesc dintre cele doua razboaie si pe creatorul unor mari spectacole de autentica vigoare artistica si puternic suflu patriotic de dupa 23 August... Dincolo de prestanta sa fizica si autoritatea sa profesionala, "Sahu", asa cum ii spunea suflarea actoriceasca sau Jenica, cum ii spuneau prietenii, era un om bland, parinte tandru, comesean vivace. Daca la teatru, limbajul lui colorat-tunator, starnea comentarii si spaima uneori, forta sa impunand si convingand pana la supunere totala chiar actori de talia lui Vraca, Baltateanu, Marioara Voiculescu, Manolescu sau Storin, acasa, paraleul de la teatru, lepadandu-si aspectul sau vestimentar plin de eleganta, in halat si papuci, era un om de o infinita bonomie si simplicitate. Sotia sa, coana Ecaterina Nitzulescu (de care pana la moarte, cu o fidelitate orientala, a fost legat printr-o dragoste de invidiat de catre oamenii tineri) care la randul ei in teatru era proverbiala pentru blandetea pe care o iradia atat pe scena cat si in cabina, acasa, exersa o dulce autoritate pe care toata familia, inclusiv "paraleul", o suporta cu tandrete... O dragoste aproape patimasa unea pe toti membrii familiei "clanului Sahighian". Tocmai in momentul in care intram in casa importantului om de teatru, viata lui profesionala suporta o mare schimbare, care de altfel urma sa-i marcheze ultima parte a existentei sale artistice...
Sahighian se vedea silit sa paraseasca "Nationalul", leaganul primelor sale succese, scena unde invatase meserie cu "papa Gusti", unde repurtase mari succese clasice; unde se dovedise un sustinator asiduu al literaturii dramatice originale si cu ai carui actori colaborase in rastimpul a 35 de ani; deoarece din motive independente de vointa lui trebuia sa preia conducerea noului Teatru al Armatei, gazduit in salile fostului teatru "Odeon" (pe care il infiintase cu Liviu Ciulei-senior), cat si in sala de pe strada 13 Septembrie... Sahu se despartea cu greutate de National! marturisea ca "i se rupea firul vietii" suportand miscarea de rocada pe care o facea cu Al. Finti, fost director artistic al Teatrului Armatei, care ii lua locul de regizor la primul teatru al tarii... Cu toate ca "neinregimentat", Sahu fusese dintotdeauna un democrat autentic. Inca din tinerete, din anii de studii, ani de saracie, fusese bibliotecar (dupa cum o marturisea in volumul sau de amintiri scriitorul Ion Pas) la o biblioteca muncitoresca din cartierul Grivitei. Fratele sau, scriitorul Alexandru Sahighian, era membru al Partidului Comunist Roman, inca din anii '20, iar el, Sahu, avand o activitate profesionala nepatata de influenta nesanatoasa a nici unui partid politic, mai mult, fiind "cap de lista", pe lista celor care trebuiau "lichidati" la National mai intai profesional, apoi, mai tarziu, chiar fizic in scurta perioada legionara si mai ales in timpul rebeliunii din ianuarie 1941... Deci, dupa Eliberare, dosarul politico-artistic al regizorului era intact. Cu o intelegere profesionala precisa, cu un simt al intelepciunii care il caracteriza, imediat, dupa 23 August aducea la lumina rampei lucrarea plina de sensuri a lui Mihail Davidoglu, "Omul din ceatal"... Totusi, Sahu, tratat de oficialitatea de atunci cu respectul cuvenit prestigioasei sale cariere, era departe de a fi un rasfatat! Un act administrativ si politic i-ar fi fost suficient pentru ca sa devie directorul Nationalului sau poate un numar Unu al miscarii teatrale romanesti de dupa Eliberare... Numai ca orientalul, fatalistul actiona greu... Cu toti emisarii trimisi, cu toate tentativele pe care Baltateanu, Vraca, Nicky Atanasiu si pe atunci mai tanarul Chiril Economu le faceau, Sahu ramanea deoparte. Am aflat mai tarziu ca fostul bibliotecar al bibliotecii muncitoresti de la Grivita nu suferea lectiile pe care, din punct de vedere politic, i le dadea un fost directoras al Teatrului National Roman din... Odesa, cum nu-l multumeau vorbele insirate prin adunari de vigurosi si razbatatori regizori fara platforma profesionala stabilita, care pana la urma s-au dovedit pentru toata lumea pescuitori in ape tulburi; in sfarsit, cum nu-i convenea nici faptul ca la National, alti regizori nu mai tineri - dar mai proaspeti incadrati - incepusera sa aiba in fata administratiei un cuvant mai greu decat al lui. Afisand nepasarea, tigrul oriental se simtea ranit, desconsiderat, nesatisfacut... In acest climat de insatisfactie tacita, admirabil acoperita de un suprem "manfisism", am intrat eu la brat cu Anca in casa "Sahului"...

Mihai Berechet
"9 caiete albastre"

Sursa foto:

Caiet Program

TEATRUL NOSTRU

Stagiunea 1942 - 1943