Realitatea stii care este: datorita teatrului, noi am avut ocazia sa calatorim in toata lumea, am cunoscut toata Europa inainte de Revolutie. Numai in Australia n-am fost. Ce privilegiu!
Privilegiu imens. In plus, datorita teatrului, am cunoscut si tara romaneasca foarte bine. In timpul pe care l-am petrecut la teatrul din Piatra Neamt am avut ocazia sa calatorim enorm, pentru ca am facut foarte multe turnee. Am fost si la tara, in toate zonele acestei minunate tari.
Si cum erau oamenii?
O, Doamne! E foarte greu de descris si foarte greu de crezut. De exemplu, am fost intr-un sat unde nu aveau lumina si aveau doar o sala de spectacole a scolii. Am spus: „Nu se poate juca aici! Nu se poate schimba decorul“. S-au asezat in usa: „De-aici nu plecati! V-ajutam noi!“. „N-aveti lumina.“ „Aducem.“ Au adus un Petromax, daca stiti ce e ala.
Un Petromax?
O lampa care merge cu benzina. Are o sita de azbest care devine fluorescenta si face o lumina foarte puternica. Numai ca, din cand in cand, trebuie pompata. Au agatat Petromaxul pe scena si, cand se mai stingea sau isi pierdea forta, strigau: „Stop!“. In mijlocul spectacolului. Se urca cineva, il mesterea, se asezau din nou: „Gata, continuati!“. Au schimbat, la fel, decorul. Au fost atat de fericiti dupa spectacol. Ne povesteau: „Aici, la noi in sat, n-a mai fost nimeni de 20 de ani. Acum 20 de ani a venit unul care înghitea sabii“. Iar asta e doar unul dintre episoade. Am cunoscut foarte multi oameni pe care i-am reintalnit dupa ani si care ne-au spus ca regreta si azi ca nu ne mai ducem în astfel de turnee. Nu spun ce priviri aveau, nu spun ca ne carau cu caii, cu carutele. Altadata, am fost pe undeva, prin Banat, de unde era originar regizorul care pusese spectacolul. Am mers cu „Soacra cu trei nurori“ si planuiam sa-l jucam in toate satele din jur. Plecam cu carutele in diferite sate. La un moment dat, am jucat intr-o fosta locuinta, fara acoperis, fara nimic.
Un fel de teatru de vara.
Da, ma rog. Mai veneau copii care voiau la spectacol, dar n-aveau bani de bilet. „Ai oua acasa?“ „Am.“ „Du-te si adu trei oua!“ Am adunat vreo 30 de oua, seara ne-am dus la un taran unde si trasesem, am facut o mamaliga cat masa, am mancat ouale cu slanina... Intr-un alt sat, unde inca nu se terminase caminul cultural, era destul de frig. Pusesera covoare la geamuri, ca sa nu intre frigul, radiatoare pe scena. Dupa spectacol, ne-au invitat la scoala, peste drum, unde-au venit cu poale-n brau, cu nuci, cu tuica, cu vin. Fiecare cu ce avea. Si erau atat de fericiti sa daruiasca. „Pentru noi, aceasta e o zi care nu va disparea din memorie.“
Tot interviul: aici
No comments: