V-ati gindit vreodata sa faceti teatru? Ati vrut sa urmati cursurile unei facultati tehnice?
Nu m-am gindit deloc, cind eram adolescenta, ca voi face teatru. Imi placea, dar cu mult mai mult filmul. Nu ma interesa sa ajung in lumea filmului. Imi placea cinema-ul. Dar cel mai mult iubeam cartea. De cind ma stiu, ma tin minte cu o carte in mina. Viata era mult mai bogata, mai organizata si mai libera, totodata, decit ulterior. Aveai timp pentru de toate. Puteai sa citesti, sa faci sport si am facut foarte mult: inot, tenis, volei, tenis de masa, schi, patinaj. Era timp sa faci liceul bine, facultatea bine. Cum am ajuns la chimie? Mie imi placeau toate. Mai putin limba latina, pe care o invatam cu dintii strinsi, numai pentru nota, sa nu-mi strice media. Aveam insa o intima afectiune pentru literatura, pentru scris, pentru istorie. Eram pasionata dupa Evul Mediu. Mi-am imaginat ca voi merge la istorie si la litere. Dar colegele mele se duceau la medicina si la chimie industriala. Mi se parea nedemn sa le parasesc, ambitia, de!, desi tata dorea sa fac medicina. Cu muzica ma lamurisem si eu si mama, Mansi Barberis, care era profesor de canto la Conservator si compozitoare. Nu aveam chemare. In familia dinspre mama erau multi artisti: verisoara ei primara era pianista si compozitoarea Rodica Sutu, un alt var primar era actorul Jules Cazaban, un unchi al ei era scriitorul Alexandru Cazaban. Erau de asemenea multi arhitecti, de exemplu Francois Cazaban, stra-strabunicul mamei, care a venit din Franta la Iasi, la mijlocul secolului trecut, si a ramas acolo, facind proiecte pentru importante monumente ale acestui oras. Am facut chimie ca sa nu fiu altfel decit celelalte. Ai mei nu m-au obligat niciodata la ceva. Ei ne spuneau, mie si fratelui meu, ce era bine si ce era rau. Alegerea ne apartinea. Si nu trebuia sa dau cont. O incercare, totusi, cu istoria, am facut. M-am dus sa ma inscriu la Universitatea "Al.Ioan Cuza". Acolo, insa, am gasit in ziua respectiva ghiseele inchise. Alaturi, la Politehnica, ghiseul era deschis. Gata! Dumnezeu a decis: chimie. Si mi-am spus ca asta e destinul meu. Mi-am luat diploma cu Magna cum laudae, am fost numita asistenta la Politehnica din Iasi, dar n-am practicat nici o zi pentru ca familia mea era deja mutata la Bucuresti, dupa refugiu si dupa razboi. N-am putut trai despartita de ei.
Si ce-ati facut?
La Iasi, dar mai ales la Bucuresti, am vazut foarte mult teatru. Era o explozie de teatru extraordinara in ^45, ^46, in capitala. Multe trupe, cei mai buni actori, cei mai buni regizori, noutati, cele mai bune piese. Piese americane, frantuzesti, filmele care incepusera sa vina. A durat pina in ^48 cind a cazut capacul negru peste noi si s-a intimplat ce stim. Incepusem sa am gust si discernamint pentru teatru. Amuzata intr-un fel, si in secret, am vrut sa vad cum este la o scoala de teatru. Si m-am dus la una particulara, pe care am frecventat-o vreo doua luni in clandestinitate. Se numea Conservatorul "Lira". Dupa ce mi-am dezvaluit taina, nimeni nu a crezut ca am facut un lucru grav, dar erau convinsi ca este ceva pasager. Pina cind voi incepe activitatea de inginer. Eu prindeam insa, din ce in ce mai tare, gust de teatru. Ma interesam. Alergam la spectacole, la tot felul de conferinte literare, de arte plastice, la expozitii, la cenacluri literare. L-am cunoscut pe Toni Gheorghiu, scenograful care a debutat cu mine, mai tirziu, pe Ruxandra Oteteleseanu, care era o femeie cu totul remarcabila, stia o multime de limbi straine, avea patru-cinci licente, era un remarcabil critic de arta. La Bucuresti, totul avea un ritm foarte alert. Era un chef de a sti. Cind ma gindesc cite sali de conferinte am colindat, cite biblioteci, anticariate, cita lume inteligenta si vie am cunoscut... Si purtam in continuare cu mine malul acela, fascinant, basarabean al Marii Negre, Iasul si Cernautiul. Unde m-am si indragostit prima data si m-am casatorit cu Sextil Coroama, tatal baiatului meu Radu. Un moment extraordinar! Dragostea mea dintii! Poate am fost prea tinara si n-am putut duce pina la sfirsitul vietii prima casatorie...
Dupa aceasta initiere a urmat Conservatorul propriu-zis?
Da. In toamna lui 1947, m-am dus sa dau examen la Conservatorul Regal de muzica si arta dramatica. Am dat si la regie si la actorie, dar m-am orientat de la inceput spre regie, fiindu-mi clar ca voi fi regizor si nu actrita. La actorie am facut, de altfel, numai doi ani. Si la regie la fel. Dar cum? Din anul intii am trecut direct in anul patru. Tocmai avea loc reforma invatamintului si aveai posibilitatea sa dai mai multe examene odata. Am fost foarte putini cei care am avut acest curaj. Am absolvit sase: Vlad Mugur, Mioara Cremene, Jeni Acterian, Dumitru Neleanu, George Teodorescu si cu mine. Institutul s-a infiintat asadar in 1948, prin desfiintarea Conservatorului Regal, si a inceput prin a nu avea profesori la regie. Era o jale. Murisera Victor Ion Popa, Ion Sava si fusese teleghidat de la Moscova Dinu Negreanu, care venea, pleca, cred ca avea alte treburi. Disperati ca nu avem practic profesori, am inceput sa fim profesorii nostri si sa tinem cursuri intre noi - eram mai multi decit cei sase pe care i-am amintit. Fiecare dintre noi avea o tema pe care trebuia sa o pregateasca. Si iar a inceput o bintuiala prin biblioteci, pe la toti oamenii de teatru pe care ii cunosteam, pe la Facultatea de Litere, de Filosofie, la Arte plastice, ca sa fim cit mai informati pentru cursul ce trebuia sustinut: treagedie singeroasa, medievala. Tiranul il ucide pe cel ce a indraznit sa se considere om liber si sa iubeasca si sa traiasca liber. Ne duceam prin teatre, la marii regizori care erau atunci. Asa pot sa spun ca adevaratii mei profesori de regie au fost aceia pe care nu i-am avut la clasa. Adica: Marietta Sadova, in primul rind, pe care o consider pina astazi Profesoara mea. Ea m-a luat, inca studenta, la nou-infiintatul Studioul actorului de film Constantin Nottara, care ulterior s-a numit Teatrul Constantin Nottara si apoi, Teatrul Mic. La acest teatru am fost membru fondator. Foarte mult am invatat de la doamna Lucia Sturdza Bulandra, pe care iarasi o consider profesoara mea, cu toate ca ea nu predase nici la Conservator, si nici pe urma, la Institut.
Va amintiti ce curs ati tinut, macar unul, dumneavoastra sau colegii dumneavoastra?
Da. Am vorbit despre teatrul american. Imi placea de atunci. Alta data despre teatrul clasic francez. George Teodorescu a tinut un curs foarte frumos despre Commedia dell^ arte. Partea practica o lucram cu colegii nostri de la actorie: Tudorel Popa, Val Sandulescu, Constantin Codrescu. Pe urma, faceam asistenta de regie benevola. Unii la Soare. Z. Soare, eu am fost la Sahighian, la Siegfried, la Sica Alexandrescu, la un moment dat, la I. Aurel Maican, la Marietta Sadova.
Cu ce ati absolvit Institutul?
Cu Amphitrion de Plaut. Spectacolul meu de diploma. Am luat "foarte bine". Am inceput cu dreptul. Eram deja angajata la Teatrul Municipal, a urmat angajamentul Mariettei Sadova la Studioul Nottara, si, in acelasi timp, eram si preparator la Institut. Pe urma am fost asistent la Baltateanu, la Ion Fintesteanu si un an la Aura Buzescu. Mai tirziu am facut clasa comuna cu Radu Beligan si, in cele din urma, am avut si propria mea clasa.
Cu ce ati debutat?
Cu un spectacol pentru copii, Mic-pitic inima de voinic, la Teatrul Municipal. Debutul pe care-l consider eu real a fost cu Micii burghezi la teatrul nou infiintat, Studioul Nottara, unde directoare era Marietta Sadova. Am fost primul director de scena al teatrului.
Cind ati avut si dumneavoastra de-a face cu regimul comunist, in mod direct si brutal?
Am fost scoasa din teatru in 1959. Fratele meu, doctorul G. Placinteanu, medic primar ortoped la Spitalul Brancovenesc, fusese arestat pe 13 august 1959, exact in ziua cind facuse una dintre cele mai importante operatii pe coloana vertebrala care se efectuase la noi in tara si, se pare, care era unicat si in Europa. Pe 15 august m-au scos pe mine din teatru, pe urma pe mama, Mansi Barberis, din Uniunea Compozitorilor. Motivul: Dusmania personala, vehementa si criminala a lui Gheorghiu-Dej. Mai mult decit sa-l ai dusman direct pe seful statului si al PCR, nu se putea. Noi l-am avut pe el. La noi s-a intimplat exact ca in Evul Mediu, pe care l-am iubit atit. Dominic Stanca, sotul meu, a spus atunci ca traim o tragedie singeroasa, medievala. Tiranul il ucide pe cel ce a indraznit sa se considere om liber si sa iubeasca si sa traiasca liber. Nu vreau sa vorbesc mai mult despre asta. Fratele meu a fost omorit, ucis, subliniez, la 36 de ani, in inchisoarea teribila de la Rimnicu-Sarat, la un an si citeva luni dupa arestare.
Ce ati facut in perioada aceea?
Am fost muncitoare la o cooperativa. Cu munca la domiciliu. A fost tot ce am putut face. Interdictia mi-a fost ridicata dupa moartea lui Dej.
Cu ce ochi vedeti teatrul de astazi? Cum va raportati la el si cum il asezati fata de creatia dumneavoastra?
M-am asteptat ca dupa 1989 sa aiba loc un fel de resurectie, ca aceea din ^46. O explozie a unui teatru vital, scormonitor, inventiv. Am asistat, dimpotriva la etalarea unui teatru intunecos, milos, bazat pe o estetica a uritului, a purulentului, mai degraba. Un teatru rece, a carui raceala te ingheata. Un teatru care poate sa te incinte mental, dar nu si emotional.s...t Sunt un om de teatru care azi urmareste greu spectacolele de teatru. In ce sens greu? Ori sunt previzibile - si le las deoparte pe cele proaste, cenusii, terne complet - nu aduc nimic si atunci ma intreb ce caut acolo. Astept un deschizator de drumuri spre altceva, spre viitor. Sub forta socului vizual, auditiv, moral cred ca esti aneantizat mai degraba decit provocat creativ. Multe lucruri mi se par gratuite, ridicole. (In paranteza fie spus, se vorbeste mizerabil astazi pe scena.)
Rareori mi se intimpla ca un spectacol sa-mi faca placere. Vorbesc despre ceea ce am vazut, fireste. Sa urmaresc, sa ascult cu placere. Atunci, dintr-odata se creeaza in mine o mare liniste si o disponibilitate de a primi, de a da, de a merge impreuna mai departe. Se asaza in mine momentele pline, rotunde, consistente, carnoase, minunate. Si apare comunicarea.
Cum vine si cum se asaza in dumneavoastra premiul UNITER pentru intreaga activitate de regizor?
Emotie si mare placere. Este important si semnificativ si prin felul cum s-a decernat pina acum, cum s-a conturat si s-a impus in miscarea noastra teatrala, culturala. Este un moment important al vietii mele si-l resimt ca atare.
Priviti citeva minute inapoi, pe firul vietii. Ce vedeti?
Sa stii ca ma gindesc foarte mult la trecut. Si nu este doar o chestiune pe care virsta mea sa o justifice. De cind eram copil conta enorm ce-a fost si ce va fi. Se combinau proiectiile. Aveam opt ani cind a murit bunicul meu matern. M-a adorat si l-am adorat pe Giuseppe Barberis, italianul venit in Romania cu ingineria lui si ramas aici pe vecie, cu noua lui familie. Din momentul mortii lui, timpul pentru mine s-a impartit in doua: inainte si dupa plecarea bunicului meu. A urmat bunica mea. Si tot asa, o departajare a timpului, a lumii. Citeam undeva ca moartea fiecarui ins este un proces continuu determinat lent si de disparitia celor care te-au iubit si pe care i-ai iubit. Murim, putin cite putin, mereu cu fiecare dintre ei. Am murit cu fratele meu, singurul om din lume la fel cu mine, acelasi singe, aceleasi gene...Dezastrul cu Dominic care abia implinise 50 de ani cind s-a intimplat. Sunt scene pe care le vad: cum a lucrat pina in ultima clipa, cum m-a iubit pina in ultima secunda inainte sa se piarda... Plecarea parintilor mei, a prietenilor mei dragi. Mi-amintesc si momentele teribile, de rascruce din viata mea. Dar si tot ce-a fost frumos, si luminos, si bun, si fericit. Am trait dezastre dar si atita dragoste! Cita bucurie ca exista fiul meu, nepotul meu si inca prieteni, rude. Si tinerii cu care lucrez. Trecutul exista selectat de memoria mea, un personaj voluntar si independent. Dar am atita bucurie de a trai in prezent si, mai ales, atita speranta pentru viitor! In strafundul meu nu am pierdut niciodata speranta. A fost acolo un fel de simbure tare care n-a lasat sa se prabuseasca imperiul meu.
Tot articolul: aici
No comments: