Picture Background

Saturday, April 18, 2015

Tudor Marascu


O minte superioara, un mare talent. Cand eram studenti ne era frica de el – acea frica buna care te face sa vrei sa fii mai bun, sa nu-l dezamagesti. Venea la repetitii si ne dadea indicatii, noua, actorilor si studentilor sai regizori, care i se pareau observatii simple, de bun simt facandu-ne sa ne intrebam: „Cum de nu ne-am gandit la asta?” Nu erau lucruri atat de simple, in fond nici noi studentii, nici profesorii sai asistenti, nu vazusem ceea ce el punea sub semnul: „E simplu si logic”. Erau lucruri de mare bun-simt si bun-gust artistic, pe care numai el le putea vedea clar. Era cel mai bun barometru al valorii. Avea instinct extraordinar in privinta potentialului artistic al unei persoane – tanar actor sau tanar regizor. Gustul sau artistic era desavarsit in atat de mare masura incat nu se simtea implicarea emotionala. Cu alte cuvinte, putea chinui un student la care tinea, facandu-l sa-si repete examenele de cate ori era nevoie „ca sa invete”. Era un om sever, cu sine in primul rand, si cei din jur aveau pentru el o reverenta pe care o impunea fara sa se straduiasca – sangele sau de boier! Caci era descendent din Mavrocordati! In ultimii ani relatia noastra a devenit foarte stransa. Imi spunea cand ne vedeam, rar datorita bolii sale, „Ce faci, Fata Morgana?”... Era un rol pe care-l facusem in facultate, in regia studentei sale Cristiana Rapeanu, si care-i placuse. Le povestea studentilor sai despre acea intamplare cand preda Commedia dell`Arte... Fata Morgana suferea in taina, alaturi de alti colegi – Ion Mircioaga, Attila Vizauer, Mihai Manolescu – stiind ca, in curand, o sa-l piarda... Ultimele dati cand l-am vazut, mereu zambind, mereu in alb sau in crem, inalt si drept ca intotdeauna, avea o alura de arhanghel...

Mihaela Betiu


Sursa:
Revista Concept
nr. 1/ iunie 2012

No comments: