"Ces pauvres ames fortes", asta-i titlul.

...in 1937, dupa reluarea dramei sale la Teatrul National, Camil Petrescu pusese sa i se traduca piesa in frantuzeste pentru o proiectata reprezentare la Paris. 

Cu binecunoscuta lui aversiune fata de aproximatii, el s-a oprit, cu indelungi reflectii, cind a avut in fata o prima varianta a textului tradus, la titlu. Nu-i placea talmacirea literala a titlului. I se parea prea dura, prea precisa, prea lipsita de orizont. A incercat citeva versiuni, fara sa ajunga insa la o formula ultima, multumitoare. Faptul l-a inciudat pe Soare Z. Soare care se afla de fata si caruia i se parea vana atita cautare, caci, zicea el, „un titlu e la urma urmelor un titlu". 

„Suflete tari, raspunse atunci Camil Petrescu, ascunde un fond amar de ironie. Imi pare rau ca nu am marcat aceasta ironie in titlul romanesc, macar cu trei puncte de suspensie. Suflete tari e in adevar drama lui Andrei Pietraru, drama nebuniei lui. Dar cine din toata aceasta drama poate fi socotit suflet tare ? Toti au pretentia unei tarii launtrice si orgoliul de a si-o dovedi. Acest orgoliu ascunde insa la fiecare dintre ei — fie ca e boierul Matei Dorcani, fie ca e inflexibila Ioana Boiu, fie sarmanul Andrei Pietraru — constiinta unei structuri canceroase, bolnave, menita prabusirii, a acestei tarii. Sarmanul Andrei Pietraru..." Si, ca in urma unei revelatii, Camil Petrescu izbucni : „Asta e : Ces pauvres ames fortes, asta-i titlul. Si asta este substratul amar al dramei"...

REVISTA TEATRUL

februarie 1958