„Fenomenul Valerica... Eh, aici e greu... Valerica este una din putinele certitudini ale vietii mele. Valerica e o legenda! Era masinist la Teatrul Casandra, cind tata a devenit student la Institutul de Teatru. Cind am devenit eu studenta, Valerica era seful masinistilor si Seful sectorului Suflete, titlul unei piese in care a jucat tata. Dar i se potrivea genial lui Valerica. Seful sectorului Suflete. Acum Valerica este la pensie.
El era cel care monta cu baietii decorul, care facea rost de tot ce trebuia in scena. Valerica era sufletul nostru, tatal nostru, al celor de la Casandra.
Era Artistul perfect! Cel care avea emotii in culise. Cel care ne mingiia si ne dadea incredere. Cel care ne certa si ne facea educatie. Cel pe care-l durea orice lipsa de respect fata de spatiul sfint numit Scena.
Artistul perfect. Care nu dormea noaptea inainte de premiera, care se framinta ca totul sa fie bine a doua zi. Nelinistit pina auzea aplauzele. Prin mina lui si sub privirea lui au trecut generatii de actori.
L-a iubit pe tata. A adorat-o pe mama. Imi da telefon de Pasti, de Craciun si de Anul Nou! Imi ureaza. Simt ca Valerica ma iubeste!
L-a purtat pe tata spre groapa la inmormintare. Ne-a ajutat la toate mutarile noastre prin Bucuresti. De fapt, a ajutat pe toata lumea, intotdeauna...
Teatrul romanesc ii datoreaza enorm lui nea Valerica. Ar trebui scrisa o carte despre el si viata lui... UNITER-ul ar trebui sa-i acorde un premiu de excelenta... Armata de tehnicieni, regizori de lumina, de sunet, tapiteri, croitorese... ce armata tacuta, frumoasa e in spatele oricarui spectacol. O armata de dragoste. Nu exista premii pentru ei... Pacat.
Valerica face parte oricum din patrimoniul sufletului meu“.
Oana Pellea
Jurnal
No comments: