 |
| Emanoil Petrut |
Cand s-o frange timpul in mine
O sa ramana ceva ce nu-si are inceputul
Si nu seamana cu nimic,
Decat cu soaptele strigate in soapte;
Cu visele neamintite in zori,
Cu durerea ce nu se imbuna
Si devine nebuna, nebuna…
Atunci o sa se stinga pamantul
Si soarele o sa se stinga…
Plopul n-o sa-l mai bata vantul,
Iar eu, n-o sa-mi aud cuvantul…
De ce oare mi se trage credinta dintr-o tinda,
Dintr-o salcie plecata, planganda,
Dintr-un plop ramas drept catre ceruri
Batut de soare, neaplecat de vanturi?
Poate ca aici gasesc liniste si popas
De care furat, indoit, ranit nu ma las.
Emanoil Petrut
No comments: