Picture Background

Tuesday, October 13, 2015

Fedra, o performanta neegalata


- Ati jucat 45 de ani la Teatrul National din Cra­iova, sub bagheta unor mari regizori, ale caror spec­tacole au facut inconjurul lumii. Care sunt cele mai fierbinti amintiri pe care le aveti? O clipa anume, care sa se fi depus in sufletul dvs. sub forma de lu­mina si bucurie.

- In perioada cat am jucat Fedra, am avut momente impresionante. Este un rol cu care am umblat sapte ani numai in strainatate. Insasi premiera a avut loc la Viena, in 8 iunie 1993, cu o luna inainte de premiera de la Craiova. A urmat o serie de turnee prin lume, de spectacole la sediu si de festivaluri in tara, care i-au adus premii si faima. In 1999, presa consemna 100 de spectacole in strainatate. Pana astazi, Fedra a ramas o performanta neegalata. Este spectacolul romanesc cu cea mai indelungata si impresionanta cariera interna­tionala. Ultima data s-a jucat in 2001 si a insumat un numar-record de reprezentatii, 172, pe care mi le amintesc ca si cand ar fi fost ieri.
In Ungaria, de exemplu, m-am imbolnavit groaznic la cap. Spectacolul se juca intr-o biserica dezafectata, erau minus 10 grade afara, lumea statea cu cojoace si cu caciuli de blana, batea un vant naprasnic. Si eu, in rochia subtire a Fedrei, transfigurata de suferinta, cu parul plans... Am facut turturi in cap, pana la sfarsitul spectacolului. Pentru ca eu am fost o actrita care n-a facut rabat de la meserie. Nici cand jucam in caminele culturale inghetate de pe vremea lui Ceausescu nu schi­monoseam personajul. Daca personajul avea ro­chie de vara, asa stateam, nu puneam pe mine un pulo­veras.
La Marsilia, Fedra s-a jucat intr-o gradina de vara si sufla vantul acela cumplit, mistralul... Mai sa rupa decorurile la repetitii. Scenografa, Stefania Cenean, care era cu noi, a schimbat repede panzele cu panouri. In spectacol, eu jucam foarte mult pe un pat, in pi­cioare. Si ma batea vantul ala... parul era in zbor, ro­chia era la un metru, flutura, iar gatul mi se uscase cum­plit. Conditiile puteau sa ma deconcentreze, dar nu, a inceput sa-mi placa. Se au­zea marea cum se zbu­ciuma, va­lu­rile cand se izbeau de mal stro­peau si-n gra­dina, eu ma luptam si cu mis­tra­lul, si cu perso­najele, deja ma ima­ginam pe stancile albe ale Gre­ciei, pe furtuna, in­fruntand zeii si destinul. Adeva­rata tra­ge­die antica. Si-am primit la apla­uze... o senzatie cople­si­toare.
In Brazilia, Teatrul Opera de Arame, care a gazduit specta­colul, are o sala imensa, de 2000 de locuri. E construit numai din sticla si metal. Si spectacolul de pe scena se reflecta in geamurile laterale. La un mo­ment dat, s-a pus iarasi pe o furtuna, de nu pot sa spun. Si deasupra, plafonul era tot din sticla. Auzeam ploa­ia... Si exact in momentele dramatice ale spec­tacolului, trasnea si fulgera si se lumina scena, de jurai ca e banda sonora pusa la spectacol.
Numai la Bucuresti, la Festivalul Caragiale, am fost primiti foarte rece. Beligan, care era presedintele juriului, vocifera... "Ne-am saturat de purcarismele astea", iar o cronicareasa a spus ca in loc de Leni Pintea, Purcarete putea sa puna o statuie, ca era tot una. Am iesit din teatru zguduita. A doua zi plecam in turneu, nici nu mai stiam sa-mi fac bagajele, voiam sa ma intorc acasa... Noroc ca sunt credincioasa si Dum­nezeu m-a ajutat sa-mi vindec ranile sufletesti, si am fost, pe deasupra, si rasplatita. Peste tot am avut parte de public numeros si de cronici bune. 



Sursa text: http://www.formula-as.ro/2013/1081
Sursa video: lenipinteahomeag


No comments: