George Motoi

George Motoi

Parintii mei, ca toti parintii buni din lume, au tremurat cand a trebuit sa-mi aleg drumul in viata. Oameni simpli, dintr-un sat al Baraganului cu numele de Niculesti Jianu, impresionati la culme de evolutia unui var dupa mama, ar fi dorit sa-l urmez pe acesta, caci ajunsese, nici mai mult, nici mai putin colonel doctor veterinar. Pe mama, cel putin, o sufocase orgoliul acesta. Tata, si el cu o oarecare educatie cazona, dar inferioara colonelului, imi tot spunea, catand pe sub sprancene la mine: «Fii atent, mai baiete!» Cand l-am spus totusi ca plec sa dau examen la Institutul de Teatru si Cinematografie, mama a plans toata noaptea! Tata o mai consola zicandu-i din cand in cand: «Femeie, lasa baiatul in pace, ca o fi stiind el ce face! » Oltean la origine, intuia pesemne ca nimeni, pana la urma, nu s-ar fi putut pune crucas  in fata atractiei mele spre o anume profesie. Norocul meu a fost insa ca am reusit la facultate chiar din prima incercare. Atat a impresionat-o pe mama isprava aceasta, incat se lauda acum in tot satul cum o sa-l intrec eu pe colonelul veterinar. Tata, in schimb, tot «fii atent, mai, baiete!» mi-a spus si dupa aceasta «victorie». Ei bine, acest «fii atent, mai baiete!» al tatii mi-a ramas pentru toata viata in memorie.

George Motoi


Sursa:
www.evz.ro