Simona Bondoc, "o frumusete regala neatinsa de vremi..."

Simona Bondoc

Apartinand aceleiasi generatii - ba chiar fiind "leat" cu ea - am avut prilejul s-o cunosc de foarte tanara. Adica din vremea cand infrumuseta si scena si ecranul... Si strada, prin simpla ei trecere. I-am admirat talentul si inteligenta inca din anii cand viata ni se parea un spectacol non stop, trandafiriu si palpitant...

Silvia Kerim

Cu Silvia Popovici in "Alizuna"

- Cum si cand a aparut pasiunea ta pentru teatru? ai avut actori in familie?
- Nu. N-am avut nici un actor in familie! Patima asta am simtit-o de pe cand aveam vreo 14 ani! Ce-i drept, inca din scoala (am invatat la celebrul pension "Pitar Mos"), am jucat cateva roluri. Uite, si-acolo, in spectacolul cu "Cenusareasa", am aparut nu in rolul Cenusaresei, ci in rolul... mamei vitrege! La drept vorbind, rolul asta - tot de "compozitie," dupa cum vezi! - era mult mai greu decat cel al Cenusaresei. (...) Atunci, Cenusareasa era intruchipata pe scena scolii de Monica Hatieganu - nepoata marelui profesor Iuliu Hatieganu, figura ilustra a medicinei romanesti, cel care a infiintat celebra scoala de medicina de la Cluj! Monica era tare frumoasa, inca de mica. O fiinta de o mare calitate, cu care m-am imprietenit inca de-atunci. Ne mai vedem din cand in cand, atunci cand avem un pic de timp liber... Pentru ca si ea, ca si mine, inca mai lucreaza.
Patima mea pentru scena a izbucnit brusc, cand am fost la teatru si am vazut ceva care m-a impresionat pana la lacrimi. In sala lumea se amuza, aplauda, radea, asculta cu emotie ce se canta si ce se spunea pe scena, iar eu plangeam acolo, in fundul lojii. Hohoteam de ti se rupea inima.! Nu mai stiu ce opereta era. Dar stiu precis ca atunci m-a strafulgerat sentimentul ca eu nu pot face nimic altceva in viata decat teatru. Poate ca fusesem la "Vanzatorul de pasari"! Nu, nu eram pentru prima data la teatru! Asistasem, tot cu parintii mei, la marile spectacole care se jucau anume pentru copii si tineret la Teatrul National - in acea splendida cladire distrusa in vara anului 1944 de bombardamentele germane care au mutilat centrul Bucurestilor. Tinerii cititori trebuie sa afle un lucru uitat azi, pana si de cei ce ar fi obligati sa nu neglijeze, ci sa incurajeze astfel de initiative. Si anume, faptul ca in urma cu peste sase decenii, la Teatrul National din Bucuresti era conceput un repertoriu profund educativ pentru tanara generatie. Erau alese din dramaturgia clasila si contemporana, romaneasca si universala, cele mai bune piese menite sa le formeze copiilor si adolescentilor o trainica baza culturala, un "bagaj" de cunostinte elementare privind magica sfera a artei teatrale. Imi amintesc si azi, cu emotie, ce actori uriasi am vazut eu, ca fetita, aparand in roluri magnifice, pe scena acelui teatru gandit sa fie o adevarata bijuterie a Capitalei.


Sursa:
Silvia Kerim - "Amintirea ca un parfum..."