Picture Background

Sunday, April 17, 2016

Olga Tudorache

Olga Tudorache

Cine (nu) se teme de Olga Tudorache? Atunci cand isi ia aerul ei sever, tintuindu-te cu o privire de gheata, cand fiecare vorba rostita e protejata de un invelis de intonatii casante, din fiinta ei emana intr-adevar ceva ce intimideaza. De aceea, probabil, unii regizori au considerat-o, o vreme, predestinata rolurilor dure, lipsite de sentiment si de farmec feminin, de tipul celui din “Vulpile”. De fapt, Olga Tudorache e ceea ce se cheama o persoana inclasificabila; in universul scenei, planeta ei se misca pe traiectoria unei largi elipse, pe care lumina cade inegal. De aici, paradoxurile acestei cariere: se poate intampla ca, intr-o piesa invechita, intr-un spectacol prafuit, interpretarea ei sa fie atat de moderna, de captivanta, incat personajul sa aterizeze brusc in timpul nostru; dar nu e exclus sa se lase pacalita, deodata, de cea mai banala melodrama. Fiindca n-a jucat atat de mult si atat de variat cum merita, prea plinul fortei, impetuozitatea cu care intrarea in rol o fac, cateodata, primejdioasa. 

Cine a vazut-o la debut, in “Nila tobosara”, n-a uitat nici pana azi – desi sunt de atunci doua decenii batute pe muche – extraordinara ei energie sufleteasca, sinceritatea si claritatea morala. Cand pe planeta sunt orele zilei, Olga Tudorache impune un gen de feminitate in fata caruia gratiile dulci si minaudiere trebuie sa se retraga pe varfuri; e feminitatea incandescenta, intensa si curajoasa, pe care se poate cladi o lume. Vitoria Lipan a fost punctul ei cel mai aproape de soare: o credinta facuta stanca, o neclintire in durere dusa pana la seninatate. Fara ornamente emotionale, actrita se cufunda de-a dreptul in valul trairii tragice, lasandu-se purtata, concentrande-se in sine. 

Mai e si cealalta fata a planetei, luminata de luna, cand Olga Tudorache isi descopera cu zgarcenie un coltisor al imprevizibilului ei talent pentru comedie. Pacat ca putini sunt treji la aceste ore, ca sa se delecteze cu vedenii. In spectacolul Caragiale – Ionescu, voluptatea umorului sec, absurd, parea sa-i dea fiori; in “Tango”, dimpotriva, se misca relaxat, fara sa-si piarda echilibrul, avansand in straniu ca un somnambul pe coama acoperisului, imuna la spaime si vertijuri. Efectele ei de comediana sunt extraordinare pentru ca merg impotriva alfabetului consacrat al genului; actrita practica seriozitatea absoluta, poanta glaciala – ceea ce duce la explozie conventia comica.

Ceva trebuie sa fie altfel decat la toata lumea, la o fiinta care se echilibreaza in lumea tragediei, dezvaluindu-se in schimb amenintatoare tocmai in zone unde altii se destind si se reconforteaza. Nu e singurul lucru care o singularizeaza. Iata: putini sunt actorii care, dincolo de drumul cuminte de la rol la rol, trasat lor de catre zeii din Olimp, sunt in stare sa se imagineze pe sine in ipostaze inedite. Olga Tudorache, da. Fie ca recita “Scrumbia” intr-un spectacol de poezie si dans, ca se hazardeaza pe taramul experientelor regizorale, ori ca, rezboindu-se cu spectrul inactivitatii, joaca o piesa-monolog in conditii improvizate, in ea traieste aceeasi patima a teatrului. O asemenea evadare din obisnuit – nocturnul de folclor “Cu cat cant atata sunt” , de la Teatrul “Tandarica” – s-a soldat cu revelatia unei Olga Tudorache complet necunoscuta: nu numai tulburatoare si grava, ori fioros de comica, dar si spontana, jucausa, proaspata si vesela,  zicand delicios snoave populare. Nu se poate sti cu ce chip ne va intampina, la viitoarea escapada; insa modul cum se pune la incercare – de fiecare data deplin, cu o buna credinta si o aplicatie de debutanta – reprezinta masura autenticitatii ei de artista. 

I.P.

Revista TEATRUL
August 1974

No comments: