In Teatrul de Comedie – asa cum a fost candva - mi-am petrecut cei mai frumosi ani…
Aici l-am intalnit pe Mihai Paladescu „sufletul vietii mele”, a carui zi de nastere – culmea – coincidea cu ziua de nastere a Teatrului, 5 ianuarie. Alaturi de el si de colegii mei am facut primele turnee in strainatate, deschizandu-ne ochii cat mai mari cu putinta, am jucat, am repetat si am invatat tainele meseriei ale carei inceputuri le aflasem la facultate de la marii actori ca Aura Buzescu si Nicolae Baltateanu si ale carei subtilitati incercase, la Nationalul Craiovean, sa ni le transmita (cu destul succes) Vlad Mugur.
Eram angajata la Teatrul National din Bucuresti prin concurs si imi mergea foarte bine... Galeria monstrilor sacri care oficiau pe prima scena a tarii sub nazdravana dar neiertatoarea biciusca a tartorului tuturor regizorilor, maestrul Sica Alexandrescu, ma primise cu bratele deschise. Eram distribuita mereu, jucam in teatru, faceam film, imprimam la radio… Steaua mea norocoasa incepuse sa sclipeasca promitator si vizibil.
Ma intorceam pe la sfarsitul primaverii anilor ’60 de la o inregistrare radiofonica, impreuna cu maestrul Radu Beligan. Traversam Cismigiul spre National, unde aveam repetitie si vorbeam, bineinteles, despre teatru. „Ce-ai zice, Sanduco, daca as face un teatru in care tu sa fii vioara intaia?”, zice mesterul. „Ti-ar placea?” - „Sigur ca mi-ar placea!”, am raspuns fara nicio ezitare, inchipuindu-mi ca vrea sa se joace de-a „ce-ar fi daca ar fi” …
In toamna, trupa noului teatru era alcatuita – pe hartie deocamdata – iar eu m-am trezit luata cu japca! Am fost chemata la Directia Teatrelor sa fiu , chipurile, anuntata oficial; adica sa spun un „da” formal si sa fiu transferata pe noua schema. Ei bine, am spus „nu”. Cum era sa plec dintr-un teatru in care ma simteam excelent, jucam, eram apreciata, ca sa intru intr-un colectiv de care habar nu aveam? Adica sa dau vrabia din mana pe cea de pe gard.
Am invocat cu disperare dreptul meu castigat prin concurs cinstit, locul meu pe prima scena a tarii. Tovarasul director al Directiei Teatrelor, vazand ca nu pricep cum e cu „sarcina de partid”, a trecut la intimidare: „Sa stii, tovarasa,… eu pot sa te trimit sa joci teatru pe ultima scena a tarii, intr-un fund de provincie”. - „Puteti, dar talentul n-aveti cum sa mi-l luati”, am raspuns eu cu jumatate de gura. - „Tovarasa – schimba tonul tov. director – treci dumneata un an de proba la Teatrul de Comedie si daca n-o sa-ti placa, te intorci la National, iti garantez eu locul ala de care faci atata caz!” „Dar dvs. cine va garanteaza un an locul asta pe care stati acum?”. Imi iesise porumbelul din gura… Ma si vedeam la Resita sau Petrosani. Tristetea citita pe chipul maestrului Beligan, care asistase la discutie, ma ustura, dar si frica era frica, asa ca am cazut de acord cu tov. director, care… stupoare (!!!) avea sa zboare din functie peste trei luni, intrebandu-se probabil ce antene politice nevazute m-au determinat sa-i prezic viitorul.
Hotarat lucru, domnul Beligan fusese deopotriva intelept si inspirat atunci cand si-a alcatuit colectivul. Eram vreo 28 de actori tineri si varstnici, mai mult sau mai putin talentati, dar cu caractere agreabile si tipuri diferite, care puteau acoperi un repertoriu larg; doi tineri regizori - David Esrig si Lucian Giurchescu, doi tineri scenografi – Ion Popescu-Udriste si Dan Nemteanu, toti patru foarte talentati, harnici si ambitiosi care aveau sa isi schimbe curand numele in renume. Dintre actorii consacrati nu pot sa nu ii numesc pe Nineta Gusti, Stefan Ciubotarasu, Nicolae Gardescu, Florin Scarlatescu, Mircea Constantinescu, Mircea E. Balaban, iar dintre tinerii „cu talent mult si salariu putin”,
cum ii placea domnului Nicolae Ralea, director adjunct sa angajeze, faceau parte: Vasilica Tastaman, Tamara Buciuceanu, Liliana Ticau, Iurie Darie, Aurel Cioranu, Valentin Platareanu, Stefan Tapalaga, Dumitru Chesa, Eugen Racoti si dragii mei prieteni si colegi de facultate Amza Pellea si Dumitru Rucareanu. Pe masura trecerii timpului unii au plecat, altii au venit – Stela Popescu, Mircea Albulescu, Silviu Stanculescu, Aurel Giurumia, Cornel Vulpe, Constantin Baltaretu, Gheorghe Dinica, Marin Moraru… George Mihaita. De multi am fost nevoita sa ma despart pentru todeauna, asa incat, fie-mi iertat ca nu ii enumar pe toti pe care ii port in suflet.
Am imbatranit, dar nu voi uita niciodata serile fericite cand ne adunam cu totii la teatru, ca o mare familie in care „toata lumea iubeste pe toata lumea” si sarbatoream Ziua Teatrului, revelionul sau diversele premiere, aproape toate incununate de succes. Pastrez amintirea acelui colectiv unit si unic, ca un fenomen teatral inedit.
N-am sa uit hazul de necaz cu care sfidam mizeria materiala atunci cand porneam cu salamul, conservele si kake-ul matern in turneu, in jurul lumii… Am facut „electriciada” la rusi, „papuciada” la iugoslavi, „posetiada” la unguri, dupa care am pornit hotarati sa cucerim Vestul (care numai salbatec nu era !).
In 1965 Teatrul de Comedie lua premiul criticii pe scena Teatrului Natiunilor de la Paris cu piesele „Rinocerii” - Eugene Ionesco in regia lui Lucian Giurchescu, „Troilus si Cresida” – Shakespeare si „Umbra” – Evghenii Svart in regia lui David Esrig. Si nu este de neglijat seria succeselor cu piesele lui Brecht („Sveijg in al II-lea Razboi Mondial”, „Mutter Courage”, „Cercul de creta caucazian”) sau a celor cehoviene (“Platonov”, „Trei surori”, „Livada de visini”) puse in scena de Lucian Giurchescu. Teatrul de Comedie a realizat mari succese si cu dramaturgia autohtona : „Capul de ratoi” de Ciprian in regia lui David Esrig, „Insula” de Sebastian in regia lui Crin Teodorescu, „O noapte furtunoasa” – Caragiale in regia lui Giurchescu. Jucam in aproape toate, incat criticul Radu Popescu exasperat de perpetua mea prezenta m-a numit „infanteristul Teatrului de Comedie” pentru ca eram „mereu in prima linie, in ranita cu bastonul de maresal”… Nu pot sa uit perioadele de glorie ale Teatrului de Comedie la care am participat cu tot sufletul, dar vreau sa uit toti acei ani plini de umilinte, frustrari si frig pe care i-am indurat cand funia politica, strangandu-se, ne-a sugrumat repertoriul, obligandu-ne sa rostim texte cretine ale asa numitei dramaturgii originale, remarcabila doar prin lipsa ei de valoare, menita atunci sa construiasca comunismul, iar acum sa-l condamne.
Teatrul de Comedie a fost viu, efervescent si a produs spectacole de valoare incantand publicul sub directoratul maestrului Beligan si apoi sub cel al lui Lucian Giurchescu care ne-a extins aria internationala a turneelor adaugand tarile nordice. Restul a fost tacere… pana cand George Mihaita a preluat carma trezind teatrul din nou la viata, readucandu-i vigoarea si tineretea de altadata. La multi ani drag Teatru de Comedie – cel de altadata si cel de azi! La multi si gloriosi ani!
Sanda Toma
Sursa text:
Albumul "Teatrul de Comedie 50 de ani"
No comments: