In anul 1955, pe scena din subsolul Ateneului Roman, se repeta "Barbierul din Sevilla" de Beaumarchais. Era clasa Maestrului Baltateanu: anul IV. Repetitia o conducea Vlad Mugur, pe atunci asistentul Maestrului Baltateanu. Urmaream repetitia din ultimul rand al salii, asteptand sa se elibereze actorii pentru repetitia la "Tragedia optimista" de Vsevolod Visnevski, pe care o conduceam eu in calitate de preparator la clasa paralela, tot de anul IV, a doamnei Aura Buzescu. La un moment dat intra in sala marea profesoara-regizoare Marietta Sadova. Se aseaza la un capat de rand, cam pe la mijlocul salii, si dupa ce l-a urmarit cu mare atentie pe George, mi-a facut semn sa vin la dansa. Si-a dus mana la gura si s-a aplecat spre mine soptind: "Draga Cojar, uita-te la baiatul asta. Eu l-am vazut in acelasi rol pe De Max, asta e de pe acum peste Max. Tine minte, asta va ajunge mare!".
In "Tragedia optimista", George juca pe Ofiterul alb - prizonier tinut ostatic de catre anarhistii care pusesera stapanire pe nava. Distributia foarte numeroasa era acoperita de studentii ambelor clase. Astfel se sudau cele doua grupe ce au format celebra "Serie de aur". Mircea Albulescu - Alexei, Gheorghe Cozorici - Vainonen, Victor Rebengiuc si Ion Buleandra - cei doi plutonieri, Titi Rucareanu - un ofiter alb, pereche cu George, Constantin Rautchi - Marinarul ragusit, Amza Pellea si Geo Saizescu - o pereche de anarhisti, Draga Olteanu Matei - o batrana, Anca Veresti - Femeia Comisar, Gheorghe Ferra - Capitanul vasului, Nae Floca - un botman, Eugen Todoran, actualul regizor TV - Seful de echipaj si altii alcatuiau distributia primului spectacol din tara cu "Tragedia optimista", din care Vlad Mugur si-a ales distributia spectacolului pe care l-a montat la Craiova si in care a inclus-o si pe Olga Tudorache.
Intrarea lui George in scena era gandita pe zgomotul produs de huiduieli si agresivitatea fizica (imbranceli, scuipaturi, pietre si gunoaie aruncate) a marinarilor anarhisti. Imaginea Umilintei, a Demnitatii ranite, o privire de profunda intelegere a turmei dezlantuite care "nu stie ce face" din partea Ofiterului din Armata tarista jucat de George n-a avut nevoie de nici o "regie", de nici un fel de aranjamente, de reactii scenice si de expresivitate. Totul se ordona conform cu atitudinea lui George. Toata suflarea din scena se supunea si se modela conform vointei tacute, dar incarcate de forta uriasa a personalitatii lui. Privirea si tacerea lui George inlocuiau cuvintele si autoritatea acestui om superior se impunea deopotriva colegilor din scena ca si publicul, care aplauda la fiecare reprezentatie iesirea sa dupa acea mica scena.
Intre noi, colegii de la Institut (desi in mod explicit nu se puteau remarca diferente, deosebiri de comportament), functiona un soi de respect, apreciere implicita, recunoastere a personalitatii, a talentului sau iesit din comun.
Aceasta recunoastere, acest fel special de ierarhie acceptata, a continuat sa functioneze intre colegii sai pana la plecarea sa definitiva.
Se puteau discuta intre artisti multe, se puteau face clasamente, toate pana la George Constantin. Aici era un "finis terrae", un punct greu de pus in discutie, dar acceptat fara conditii, ca o realitate indubitabila. Era deja din Istitut cel mai complet, poate "cel mai mare". Predictia doamnei Marietta Sadova s-a implinit.
Ion Cojar (1998)
Sursa text:
Florica Ichim
"George Constantin Si Comedia Sa Umana"
Editura Gramar, Bucuresti, 1999
No comments: