Irina Rachiteanu-Sirianu |
“Orasul cu fete frumoase si salcami” – il numeste Fanus
Neagu, certificand si intuitia literara a lui Mihail Sebastian. Si daca erau
fete frumoase in Braila, sigur ca intre ele Carmen si Irina apareau si mai
frumoase prin inteligenta, cunostinte, haruri poetice si artistice etalate sau
nu, distinctie morala. Cat a rodit frumusetea Irinei in numai cativa ani, ne
spune, intr-o marturie tardiva si emotionanta, scriitorul Ion D. Sarbu, scapat
din razboi in 1944, care a intalnit-o intr-un sat din Ardeal, unde ea se
refugiase cu trupa lui Victor Ion Popa la 24 de ani.
“Disperat, flamand, o iau peste dealuri si, spre seara, in
25 august 1944, ajung in comuna Cioara (intre Cugir si Vint)… A doua zi,
refacut, spalat si bine hranit… traiesc cea mai mare emotie de dupa… eliberare.
Primul om pe care il cunosc este Victor Ion Popa, directorul trupei “Munca si
Lumina”, care se gasea refugiat cu intreaga sa “echipa” in aceasta bogata si
ferita asezare romaneasca (numita mai tarziu Saliste – n.m.).
Frumosul si elegantul “lord” al echipei era Geo Barton… de
brat cu o vetusta umbra al carei nume imi scapa. Si erau, pe langa acesti mai
varstnici actori, doua dive: Raluca Zamfirescu (care recita frumos) si… si… o
alta actrita de care, pe loc si mortal, m-am indragostit ca un Werther
postbelic (…) ma uitam atent la fata asta care era ca un mac intr-o holda (…) Sirop
si stele, poezii soptite sub o salcie, un trandafir adus seara si depus pe
pervazul pridvorului… Ma cataram greu, noaptea, spre geamul ei: zidul era gros,
casa veche avea ferestre vechi, zabrelite. Era dumnezeiasca in camasa ei de
noapte, o tineam de maini, veneau spre narile mele flamande efluviile de rai
ale respiratiei ei de femeie calda si dornica… Tin minte o rochie rosie cu
buline negre, buze rosii, par negru, un mijloc de vestala si niste ochi in care
duiosia parea ironica si ironia era ca o cravasa dulce. Mereu fugea, scapa, nu
reuseam s-o cuprind, s-o musc, s-o opresc. Acum stiu ca se juca cu foamea mea,
era cea mai frumoasa fata din cate am cunoscut (…) amintirea acelor cateva
zile, cateva seri, pe care le-am suferit in umbra divina a frumusetii ei
superbe si invoalte, mi-au ramas in inima mea – pe atunci curata ca lacrima –
ca o calatorie magica prin Arcadia, de mana cu Euridice. Fiindca si azi ii aud
glasul recitandu-mi molcom Eminescu, Bacovia, Arghezi; si ma bucur acum, cand
insemn aceste randuri, ca pot aluneca inapoi spre acele infiorate clipe in
care, dupa ce am cunoscut moartea, si spaima de moarte, mi-am racorit arsura
anilor tineri langa aceasta minune care era si poezie si teatru si dragoste; si
intalnire si despartire si bucurie si, mai des, multa, multa, dulce suferinta”
(Ion D. Sarbu catre N. Carandino; revista “Teatrul azi” nr. 1-2/2001, pag.54).
Sursa:
Constantin Paraschivescu
“Cu ochii deschisi”
sau
IRINA RACHITEANU-SIRIANU
No comments: